Gambitul Damei este povestea micuței orfane care, într-o lume a dependențelor, își dorește să evadeze din realitatea apăsătoare ce o înconjoară. Și are două modalități: să joace șah și să ia micile pastile verzi.
Beth Harmon pornește într-o călătorie extraordinară, din subsolul unui orfelinat până în vârful lumii șahului. Beth este un diamant neșlefuit, care se confruntă cu dependența și abandonul. Succesul ei contra oricăror șanse ne demonstrează încă o dată importanța perseverenței, a familiei și a regăsirii de sine.
Cartea Gambitul Damei în cifre
1
62
63
6
- Los Angeles Times
Beth Harmon pornește într-o călătorie extraordinară, din subsolul unui orfelinat până în vârful lumii șahului. Beth este un diamant neșlefuit, care se confruntă cu dependența și abandonul. Succesul ei contra oricăror șanse ne demonstrează încă o dată importanța perseverenței, a familiei și a regăsirii de sine.
Orfană de la vârsta de opt ani, Beth își rescrie destinul cu o grație tulburătoare. Devine evident că Beth are un talent extraordinar la un joc dominat de bărbați, iar până la vârsta de 16 ani ajunge să joace în campionatul U.S. Open. Își creează o nouă viață, dar nu poate niciodată să își învingă cu adevărat instinctul de autodistrugere. De la primul joc de șah împreună cu omul de serviciu al orfelinatului, ajunge să fie față în față cu cel mai bun jucător al lumii, un mare maestru rus. Îl poate învinge? Sau va cădea pradă dependențelor sale?
- The New yorker
„În fiecare marți, după ora aritmetică, domnișoara Graham o trimitea pe Beth jos, la subsol, să scuture bureții. Era considerat un privilegiu, iar Beth era cea mai bună elevă din clasă, deși era cea mai mică de vârstă. Nu-i plăcea să meargă la subsol. Mirosea a mucegai și-i era frică de domnul Shaibel. Dar era curioasă să afle mai multe despre jocul pe care îl juca singur, pe tablă.
Într-o zi, se duse și se așeză lângă el așteptând să mute o piesă. Pusese mâna pe una în formă de cap de cal pe un piedestal. După o clipă, ridică privirea spre ea, încruntându-se, iritat.
— Ce vrei, copilă? zise el.
În mod normal, Beth ar fi fugit, evitând orice interacțiune umană, mai ales cu adulții, dar de data aceasta nu dădu înapoi.
— Cum se numește jocul? întrebă ea.
Domnul Shaibel îi aruncă o privire lungă.
— Ar trebui să fii sus, cu ceilalți.
Îndrăzneață, îi răspunse cu aceeași privire; era ceva la omul acela, statornicia cu care juca jocul acela misterios o ajută să rămână pe poziții ca să afle ce dorea.
— Nu vreau să fiu cu ceilalți, spuse ea. Vreau să știu ce joc joci.
Domnul Shaibel o privi mai atent. Apoi ridică din umeri.
— Se numește șah.”
