Am citit cartea fără respirație, m-a transpus în viata din Canada. Recomand fără ezitare

O carte ca o tapiserie, cu personaje bine conturate (unele cu o evoluție neașteptată), imersiunea culturala ca experiență transformatoare în țara de adopție - in contrast cu frânturi radiografice ale trecutului totalitar al țării de origine , dezvăluirea treptata a poveștii prin titlurile atent alese. Personajul principal, traversează, ca un fir divers colorat , de la neliniștea unui nou început, la certitudinea regăsirii în locul potrivit.

Sa devii altcineva, ramanand neschimbat in esenta.
O valiza cu haine, sperante si nelinisti.
Un drum lung, catre integrare, recunoastere si acceptare si, inapoi, catre sinele pe care nu l-a abandonat niciodata.
Un personaj cu o forta interioara care i-a permis adaptarea si succesul intr-un context socio-cultural foarte diferit.

“Tara care traieste in mine” ar putea avea subtitlul “wherever you go, here you are”, o adevarata experiență cinematografică ce sondează stadiile indepartarii si ale insingurarii Anei. Personajul principal are o experiență dificila intre cele doua lumi.
O carte minunată, pe care am citit-o pe nerăsuflate.

O fereastră spre suflet

Ce înseamnă să-ți urmezi visul ...
Când deschizi uși noi, e un preț de plătit (însingurare, temeri, tristeți) dar și un bun de câștigat (recunoaștere, respect, confort psihologic). Când pleci, iei totul cu tine: toate amintirile și o parte din energia oamenilor dragi și a locului in care te-ai născut.
Vrei să fii ca ceilalți, dar să rămâi tu însuți.
Fiecare încercare, fiecare regret, să te întărească și să găsești curajul de a continua.
Ana a crescut într-o "cultură a supraviețuirii" și asta i-a dat puterea să încerce un drum nou, să continue și să reușească.

Este o poveste despre curaj si incredere, despre desprindere dar nu uitare, despre cum este sa pleci si sa te intorci, sa pleci si sa ramai. Despre cum te ajuta plecarea sa te descoperi si sa te schimbi. Despre cum poti sa ”cresti” , alaturi de copilul tau, intr-o lume noua.
Aceasta carte, s-ar putea numi ”Nina si cuvintele”.
Cuvinte care uita dar si amintesc, ascund dar si dezvaluie, care alina, intaresc, incurajeaza, cuvinte vindecatoare dar si cuvinte sabie.
Este o poveste splendida despre impacarea cu sine.
Primul roman, dar nu ultimul. Sper într-o continuare a poveștii.

Un roman introspectiv care explorează legătura cu identitatea națională și rădăcinile fiecaruia. Reflectiile asupra temelor de apartenență, migrație și dorința de a găsi un sens într-o lume în continuă schimbare sunt surprinse de un stil poetic și emoțional, cu o narativă care oscilează între amintiri personale și realități sociale. Romanul captează complexitatea sentimentelor de exil și reîntoarcere, fiind o lectură captivantă pentru cei interesați de teme legate de identitate și loc. Traind si eu in afara Romaniei, m am surprins rezonand nostalgic cu eroina principala.

Îmbinând emoția pură cu o scriitură bogată în imagini, romanul Ninei Trifan spune o poveste despre permanenta căutare umană de a iubi și de a fi iubit, de a accepta și de a fi acceptat, de a te simți că aparții unui loc căruia poți să-i aduci cu modestie recunoștința ta.
O poveste despre vieți despărțite de neliniște, descurajare și impulsivitate, dar unite în cele din urmă într-o șansă nouă. "... zidul stâncos care ne-a despărțit viețile începe să se fărâmițeze și să lase lumina soarelui să pătrundă, mai întâi prin crăpături, apoi pe tot câmpul vederii."