O bandă desenată de un umor nebun, care pleacă de la premisa dispariției paginilor cu marii clasici din Istoria literaturii române a lui George Călinescu.
Livrare gratuită pentru comenzi de peste 135 lei. Comandă telefonic — 021.207.00.11
Descriere
O bandă desenată de un umor nebun, care pleacă de la premisa dispariției paginilor cu marii clasici din Istoria literaturii române a lui George Călinescu. Disperați de faptul că se află în compania unor mediocrități, marii scriitori evadează din pagini și se ascund, iar recuperarea lor cade în sarcina a trei tineri scriitori contemporani. Luca Dinulescu, Dragoș Shenkel și Răzvan Bica pleacă în căutarea operelor literare românești dispărute parcă din senin, lăsând în urmă mediocritatea literaturii autohtone. Din Bucureștiul zilelelor noastre, cei trei pășesc într-o altă dimensiune și, sub îndrumarea lui George Călinescu, încearcă să-i găsească pe autorii furtului odios și să afle motivul acestora. Prinși în acest mister, cei trei devin adevărați detectivi și se întâlnesc cu marii scriitori printre care: Eminescu, Blaga, Cantemir, Cioran, Eliade, Caragiale sau Ion Creangă. Dar apar în benzile desenate și scriitori contemporani precum Mircea Cărtărescu și criticul Nicolae Manolescu.