Livrare gratuită pentru comenzi de peste 135 lei. Comandă telefonic — 021.207.00.11
Descriere
Este recomandabil ca oricine să fie în relaţie cu unul sau doi psihiatri. Acesta este îndemnul pe care îl oferă André Baillon în prefaţa colecţiei sale de povestiri. "Cuvintele"şi "Ève şi Kiki" sunt cele două drame din Deliruri. Prima, o "dramă cerebrală", prezintă menajul dificil şi dus spre absurd dintre un scriitor şi o pianistă; realitatea concurează serios ficţiunea, textul păstrând nu doar nume din viaţa personală a lui Baillon (Marie, Germaine - soţii ale acestuia), dar şi predispoziţii nevrotice şi stări delirante. Cea de-a doua este escapada a doi copii, abia finalul lămurindu-i subtitlul "dramă familială". Cele treisprezece texte din Viaţa e cotidiană poartă fiecare, în mic, stilul şi amestectul autoficţional, specifice lui Baillon. Şi aici se începe cu o „Dramă”, cuprinzând o căsnicie, un copil, un buchet de trandafiri şi multe onomatopee, dar se continuă cu o prostituată aspirantă la călugărie, doi pictori împărţind acelaşi ghiveci cu flori şi „O dimineaţă la ziar”. Atent la oameni şi la metehnele lor, Baillon nu le evită nici animalele de companie, astfel că printre protagoniştii povestirilor sale se află şi Bella, un fox „insuportabil”, şi Puiu. Puiu, „oricât de ciudat ar părea”, e un motan, puţin şasiu, rămas mic pentru că, „sărăntoaca de maică-sa, aducându‑l pe lume, nu găsise destulă pânză ca să-l îmbrace în pisoi mare”.
Este recomandabil ca oricine să fie în relaţie cu unul sau doi psihiatri. Acesta este îndemnul pe care îl oferă André Baillon în prefaţa colecţiei sale de povestiri. "Cuvintele"şi "Ève şi Kiki" sunt cele două drame din Deliruri. Prima, o "dramă cerebrală", prezintă menajul dificil şi dus spre absurd dintre un scriitor şi o pianistă; realitatea concurează serios ficţiunea, textul păstrând nu doar nume din viaţa personală a lui Baillon (Marie, Germaine - soţii ale acestuia), dar şi predispoziţii nevrotice şi stări delirante. Cea de-a doua este escapada a doi copii, abia finalul lămurindu-i subtitlul "dramă familială". Cele treisprezece texte din Viaţa e cotidiană poartă fiecare, în mic, stilul şi amestectul autoficţional, specifice lui Baillon. Şi aici se începe cu o „Dramă”, cuprinzând o căsnicie, un copil, un buchet de trandafiri şi multe onomatopee, dar se continuă cu o prostituată aspirantă la călugărie, doi pictori împărţind acelaşi ghiveci cu flori şi „O dimineaţă la ziar”. Atent la oameni şi la metehnele lor, Baillon nu le evită nici animalele de companie, astfel că printre protagoniştii povestirilor sale se află şi Bella, un fox „insuportabil”, şi Puiu. Puiu, „oricât de ciudat ar părea”, e un motan, puţin şasiu, rămas mic pentru că, „sărăntoaca de maică-sa, aducându‑l pe lume, nu găsise destulă pânză ca să-l îmbrace în pisoi mare”.
Este recomandabil ca oricine să fie în relaţie cu unul sau doi psihiatri. Acesta este îndemnul pe care îl oferă André Baillon în prefaţa colecţiei sale de povestiri. "Cuvintele"şi "Ève şi Kiki" sunt cele două drame din Deliruri. Prima, o "dramă cerebrală", prezintă menajul dificil şi dus spre absurd dintre un scriitor şi o pianistă; realitatea concurează serios ficţiunea, textul păstrând nu doar nume din viaţa personală a lui Baillon (Marie, Germaine - soţii ale acestuia), dar şi predispoziţii nevrotice şi stări delirante. Cea de-a doua este escapada a doi copii, abia finalul lămurindu-i subtitlul "dramă familială". Cele treisprezece texte din Viaţa e cotidiană poartă fiecare, în mic, stilul şi amestectul autoficţional, specifice lui Baillon. Şi aici se începe cu o „Dramă”, cuprinzând o căsnicie, un copil, un buchet de trandafiri şi multe onomatopee, dar se continuă cu o prostituată aspirantă la călugărie, doi pictori împărţind acelaşi ghiveci cu flori şi „O dimineaţă la ziar”. Atent la oameni şi la metehnele lor, Baillon nu le evită nici animalele de companie, astfel că printre protagoniştii povestirilor sale se află şi Bella, un fox „insuportabil”, şi Puiu. Puiu, „oricât de ciudat ar părea”, e un motan, puţin şasiu, rămas mic pentru că, „sărăntoaca de maică-sa, aducându‑l pe lume, nu găsise destulă pânză ca să-l îmbrace în pisoi mare”.
