Curs universitar ținut de Roland Barthes la Collège de France în 1977, în care explorează ”un anumit imaginar: nu toate formele «traiului împreună» (societăţi, falanstere, familii, cupluri), ci mai ales «traiul împreună» al unor grupuri foarte restrânse, în care coabitarea nu exclude libertatea individuală; inspirându-ne din anumite modele religioase, mai ales atonite, am numit acest imaginar fantasmă de idioritmie.”
Livrare gratuită pentru comenzi de peste 150 lei. Comandă telefonic — 0758.770.777
Descriere
„În lecţia inaugurală a acestei catedre a fost postulată posibilitatea de a lega cercetarea de imaginarul cercetătorului. Am dorit, anul acesta, să explorăm un anumit imaginar: nu toate formele «traiului‑împreună» (societăţi, falanstere, familii, cupluri), ci mai ales «traiul‑împreună» al unor grupuri foarte restrânse, în care coabitarea nu exclude libertatea individuală; inspirându‑ne din anumite modele religioase, mai ales atonite, am numit acest imaginar fantasmă de idioritmie. Multe dintre materialele care au servit acestui curs au fost aşadar împrumutate din monahismul oriental, dar corpusul propriu‑zis a rămas totuşi literar. Acest corpus a reunit (într‑un mod evident arbitrar) câteva opere documentare sau romaneşti, în care viaţa cotidiană a subiectului sau a grupului este legată de un spaţiu tipic: camera solitară (Sechestrata din Poitiers); vizuina (Robinson Crusoe); deşertul (Istoria Lausiacă); hotelul/sanatoriul (Muntele vrăjit); clădirea burgheză (Pot‑Bouille).” Roland Barthes
„În lecţia inaugurală a acestei catedre a fost postulată posibilitatea de a lega cercetarea de imaginarul cercetătorului. Am dorit, anul acesta, să explorăm un anumit imaginar: nu toate formele «traiului‑împreună» (societăţi, falanstere, familii, cupluri), ci mai ales «traiul‑împreună» al unor grupuri foarte restrânse, în care coabitarea nu exclude libertatea individuală; inspirându‑ne din anumite modele religioase, mai ales atonite, am numit acest imaginar fantasmă de idioritmie. Multe dintre materialele care au servit acestui curs au fost aşadar împrumutate din monahismul oriental, dar corpusul propriu‑zis a rămas totuşi literar. Acest corpus a reunit (într‑un mod evident arbitrar) câteva opere documentare sau romaneşti, în care viaţa cotidiană a subiectului sau a grupului este legată de un spaţiu tipic: camera solitară (Sechestrata din Poitiers); vizuina (Robinson Crusoe); deşertul (Istoria Lausiacă); hotelul/sanatoriul (Muntele vrăjit); clădirea burgheză (Pot‑Bouille).” Roland Barthes
