Mădălina Gheorghe: „Nu cred că există copii care să nu fie atrași de cărți”

Aici, la Editura Univers, iubim poveștile (cum altfel?) și îi admirăm pe cei care creează și promovează literatura și, mai ales, literatura pentru copii. Tocmai de aceea, o dată la două săptămâni, vă vom face cunoștință persoane care își dedică timpul și energia pentru a da viață poveștilor copilăriei. 

Începem dialogurile noastre cu Mădălina Gheorghe, fondatoare a clubului de lectură „xx”, profesoară de limba engleză și germană și o mare iubitoare de cărți. De curând, Mădălina a participat la Conferința de Literație de la Dublin și s-a întors cu multe informații valoroase! 

Dragă Mădălina, ești o susținătoare a lecturii active, cu voce tare pentru copii, chiar de când aceștia sunt în pântecele mamei. În plus, proiectele tale se învârt în jurul lecturii active. Spune-mi, te rog, cu ce informații noi ai revenit de la Conferința de literație de la Dublin?

Au fost două zile intense și pline de prezentări, studii, analize, cu peste 60 de sesiuni paralele din care puteai alege, de o varietate extraordinară: de la pedagogia limbajului oral, literația timpurie și literația în mediul de acasă, știința cititului, perspective asupra literației în curriculumul național, impactul plurilingvismului asupra literației, literație digitală, ca să menționez doar câteva. M-am simțit ca un copil în dimineața zilei de Crăciun! Este pur și simplu fascinant cât entuziasm, energie și resurse alocă irlandezii acestui domeniu, despre care la noi se vorbește atât de puțin, din păcate. Și care stă la baza oricărui proces educațional sănătos, și ca să îl citez pe fostul președinte al Irlandei, Michael Higgins, care a trimis o scrisoare deschisă de felicitare Asociației Irlandeze de Literație, la baza oricărei economii puternice. E suficient să ne gândim doar că anul acesta au sărbătorit a 50-a ediție a Conferinței Naționale de Literație. Noi suntem de-abia la a doua. În plus, cireașa de pe tort au fost premiile Asociației Irlandeze de Literație, LAI Book Awards, un punct de referință în ceea ce privește promovarea literaturii irlandeze de calitate pentru copii. 12 titluri din 3 categorii de vârstă ( 0-5 ani, 6-9 ani, 10-12 ani) au intrat pe lista scurtă, dintre care doar 3 (câte unul pentru fiecare categorie) au câștigat marele premiu. Irlandezii chiar au o strategie de literație și numerație (DES/Literacy and Numeracy Strategy) care, de când a fost implementată, în 2011, a avut efecte pozitive vizibile, nu doar pe hârtie, ci și în realitate, măsurabile prin testările internaționale PISA și PIRLS. Inițiativele de a crește standardele și de a îmbunătăți, în primul rând, formarea specializată a cadrelor didactice, curriculumul național, personalul școlii, pedagogia, manualele, bibliotecile de la nivelul clasei și al școlii au făcut din Irlanda un lider în literație la nivel mondial: Irlanda ocupă locul 2 în clasamentul general PISA 2022, după Singapore, și primul loc în Europa, în ceea ce privește secțiunea de Citit.

În același clasament, România se află de-abia pe locul 45 din 81 la matematică și citit și pe locul 48 din 81 la științe. Nu e decât foarte limpede că avem multe de învățat de la irlandezi. Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care mi-am dorit să particip la această conferință: să pot să iau pulsul direct de la sursă, să văd cum gândesc oamenii ăștia, cum lucrează, cum comunică, cum strâng rândurile în jurul educației copiilor. Îmi pare rău că am fost singura din România. Ar fi fost cu siguranță o oportunitate generoasă de învățare pentru experți în politici educaționale, cadre didactice, bibliotecari, că tot ne plângem că analfabetismul funcțional a atins cote alarmante (conform datelor PISA 2022, în România, peste 42% dintre elevii de 15 ani nu atingeau nivelul minim de competență la citire).

Care sunt efectele lecturii (în familie) asupra copiilor, pe măsură ce ei cresc? 

Unul dintre atelierele la care am vrut neapărat să particip a fost cel ținut de Dr. Clara Maria Fiorentini, care a fost speaker și la Conferința Națională de Literație din România din primăvara acestui an: rolul incontestabil al educației timpurii în stimularea și dezvoltarea abilităților de literație, intermediate de cititul cu voce tare. Primii ani de viață sunt semnificativi  pentru succesul școlar la citit, scris și comunicare orală de mai târziu. Limbajul oral este o competență solidă pe care le-o putem dezvolta copiilor în fereastra 0-5 ani prin povești citite cu voce tare și acces la cărți de literatură de calitate.  Limbajul oral este o umbrelă mare și generoasă, care include elemente-cheie, cum ar fi: conștientizarea fonemică și fonologică, vocabularul, expunerea la diferite concepte textuale și de print, decodarea mesajului, morfologia și etimologia, comprehensiunea și fluența. Fiorentini a accentuat rolul lecturii cu voce tare cu intenție, atât în spațiul educațional (grădiniță, bibliotecă), cât și în cel familial. Ea vorbește despre o ecuație magică, multilaterală, copil-text-adult-interacțiuni care are în centru deprinderea abilităților de literație. Cât de tare se aude vocea copilului în ceea ce privește alegerea cărții sau a poveștii citite? Cât de captivant este textul? Se pliază pe interesele copilului? Oferă o expunere onestă la un vocabular bogat? Contribuie la conștientizarea fonologică (abilitatea de a recunoaște și manipula sunetele din cuvintele vorbite: silabe, rime, foneme)? Ce întrebări decurg din sesiunea de citit cu voce tare? Ce oportunități de lărgire a orizontului de cunoaștere oferă textul? Cât de entuziasmat, pregătit, interesat este adultul care citește cu voce tare? Ce oportunități de dialog  se nasc din această interacțiune? Acesta ar putea fi un mini-ghid pentru orice educator, bibliotecar, librar sau părinte dornic să le ofere copiilor un start bun în literație, încă de la naștere. Nu e niciodată vorba „doar” despre o poveste - e întotdeauna vorba despre ce vine la pachet cu ea, iar acel ceva este o supervitamină pentru copii. Și nu doar pentru ei!

 Revenind la întrebarea principală, să nu uităm că părinții sunt primii profesori ai copiilor. Așadar, joacă un rol critic în dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială și comportamentală a celor mici. Studiile arată că diferențele dintre copiii cu și fără deficiențe de citit încep să fie sesizabile de la vârsta de 18 luni, nu la 5-6 ani, cum se credea anterior. Această informație  schimbă fundamental cheia în care ar trebui să privim literația timpurie. Până la această vârstă, părinții sunt cei care controlează și navighează experiențele copiilor lor, în cea mai mare măsură. Nu pot să nu mă gândesc la sfatul pe care i l-a dat Albert Einstein unei mame, venite după o conferință la el să îl întrebe ce poate face pentru a avea un copil mai deștept:„Citiți-i povești!” Iar mama, oarecum surprinsă și nemulțumită de răspunsul primit, l-a întrebat în continuare: „Și după ce i-am citit povești?” Albert Einstein i-a spus: „Citiți-i și mai multe povești!” Literația de acasă, din sânul familiei, este un pilon fundamental al bunăstării copilului și ar trebui să ne asigurăm că toți copiii cresc într-un mediu bogat în cărți și povești, iar familia, școala, grădinița, bibliotecile locale și întreaga comunitate să fie facilitatorii acestui model, de altfel foarte bine integrat și reprezentat în sistemul irlandez. 

Cum pot părinții să-i apropie pe copii de cărți după vârsta de 8 ani, când apar lecturile suplimentare la școală, dacă acestora nu li s-a citit atât de mult în primii ani, nu au avut exemple în jur, iar acum ei nu sunt atrași de citit?

 Cititul de plăcere, Reading for Pleasure, este un fel de Sfântul Graal al Literației. Toată lumea își dorește copii care să citească, în loc să se joace pe telefon, tabletă sau consolă. Când eram eu mică, acest deziderat nu ar fi fost așa de greu de atins. În schimb, astăzi, când există atâtea opțiuni de petrecere a timpului liber, atâta stimulare exterioară, noi, părinții, educatorii, profesorii, bibliotecarii, librarii, trebuie să rămânem curioși, vii și să ne asumăm și mai activ și mai conștient rolul de promotori ai cititului. Iar cel mai simplu și eficient mod este prin lectura cu voce tare, împărtășită, atât la școală, cât și acasă. Mulți părinți renunță să le mai citească copiilor, de-ndată ce aceștia reușesc să stăpânească cititul (semi)independent, adică în jurul vârstei de 8 ani. Este una dintre cele mai mari greșeli. Nu le citim copiilor de 10, 12 sau 14 ani cu voce tare pentru că nu ar ști să citească singuri, ci pentru că tocmai în cadrul acestor momente valoroase de shared reading se nasc marile discuții despre emoții, despre viață, despre rolul fiecăruia în marea ecuație a lumii.

 Așadar, părinți, vă rog, nu renunțați să le citiți copiilor voștri cu voce tare, chiar dacă nu vă mai încap în poală!

 Cititul împreună crește motivația intrinsecă, adică dorința copilului de a citi de unul singur, pentru plăcere, ceea ce este un predictor puternic al succesului academic. Niciodată nu e prea târziu să luați o carte în mână și să pășiți în lumea minunată a cărților. Nu cred că există copii care să nu fie atrași de citit, de cărți. Cred doar că există copii care nu au găsit încă cartea potrivită. Așa cum mi-a zis o fetiță de 9 ani de curând, la ultimul club de lectură organizat: „Până acum toate cărțile pe care le primeam le aruncam pe un raft și nici nu mă uitam la ele. Pe asta am citit-o în două zile. Nu mă mai puteam opri”( era vorba de „Blestemul Iepurelui de la școală” de Judith Kerr).

 E important să „radiografiem” interesele copiilor și să le oferim acces la literatură de calitate, în concordanță cu acestea. Din păcate, programa școlară nu este foarte generoasă cu gusturile diferite ale copiilor din 2025. Așa că e nevoie să facem mai multe „degustări” sau „probe”, să îi invităm pe copii să fie factori decidenți în procesul lecturii. Sintagma „lectură obligatorie” nu sună prea apetisant, nu-i așa?

 De exemplu, dacă avem un copil pasionat de mașini așa cum e fiul meu cel mic, mă asigur că are acces la cărți biografice despre piloți, reviste de mașini, albume și cărți cu ilustrații. Dacă avem un copil pasionat de astronomie, stele, avioane, mă asigur că este înconjurat de atlase ilustrate, cărți cu experimente, curiozități. Mi-a plăcut foarte mult exemplul dat de un bibliotecar școlar la conferință, care a spus că ea trebuie să știe ce îi place fiecărui copil din școală să facă: ce pasiuni și interese are, ce sporturi practică, ce domeniu îl atrage. Merge la ei și le spune: „Vezi că am primit o carte despre dinozauri, e în format mare și cu multe ilustrații!” Unei fetițe pasionate de modă, i-a dat o invitație la prezentarea de modă a unui designer local. Totul pentru a îi face pe copii să asocieze biblioteca, cititul și oamenii de acolo cu un loc primitor și sigur.

Lectura vizuală (benzile desenate, romanele grafice, manga) este o cale foarte bună de a îi face pe copiii necititori să sară în barca celor cititori. Este „cârligul” perfect cu care îi putem „agăța”.

Propriul exemplu rămâne, fără îndoială, un factor esențial. Cum ar fi să punem telefonul deoparte când suntem acasă, iar copiii să ne vadă citind în loc de butonând pe telefon? Să nu uităm că nu le putem cere lor să citească sau să iubească cititul dacă nici noi nu oferim un exemplu pozitiv! 

 Spre deosebire de cititorii de vârstă mică, cititorii (pre)adolescenți intră în contact cu texte mai complexe, mai specializate, evidențiind o nevoie pentru predarea unui vocabular explicit și a strategiilor de comprehensiune. Adică au nevoie de și mai multă „experiență” și interacțiune cu cititul. Mulți copii abandonează cursa în acest moment, fiindcă e prea greu, prea complex, prea „nedigerabil”. Acest fenomen explică și procentul îngrijorător al analfabetismului funcțional la copiii de 15 ani din România:  aprox. 45%. Din acest an școlar, avem orele remediale care vizează tocmai îmbunătățirea competențelor de literație, numerație, științe, educație civică și digitală. Ministerul Educației a transmis, printr-un comunicat, că analfabetismul funcțional reprezintă „un risc de securitate națională.” Așadar, textele digitale, multimodale și culturale relevante sunt o punte pentru a sprijini tinerii de mâine să își găsească o voce, să gândească critic, să facă distincția între știri false și știri adevărate, să facă față în mod autentic și autonom provocărilor generației AI și tsunami-ului platformelor sociale. 

Putem considera lectura și un mod de consolidare a relației copii-adulți (părinți, bunici etc.)?

 Cu o mie de guri, DA!  DA! DA! Nu există un cadou mai frumos pe care să îl putem face copiilor noștri decât brațele noastre și o carte. Atunci când le citim cu voce tare copiilor, la nivelul creierului lor se eliberează „un buchet de neurochimicale” cum îl numește Meghan Cox Gurdon în cartea „Ora fermecată”: dopamină, oxitocină și serotonină. Adică toate acele ingrediente ale stării de bine, după care tânjim cu toții. Ea este doar la o carte distanță. John S. Hutton, un recunoscut pediatru și cercetător la Cincinnati Children’s Hospital Medical Center împreună cu o echipă de experți de la Reading and Literacy Discovery Center au scanat prin rezonanță magnetică creierele copiilor în timp ce li se citea cu voce tare și aveau acces la ilustrațiile cărții (Goldilocks effect). Rezultatul: creierul acestora se „aprindea” precum cerul în noaptea dintre ani. Specialiștii au asociat acest efect cu cel al substanțelor cu efecte psihoactive. Dacă ar fi să reducem acest rezultat într-un mesaj mundan, ar fi următorul: cititul cu voce tare este ca un drog, doar că este singurul care ne face bine!

 Atunci când le vorbim sau le cântăm copiilor, rețelele asociate cu limbajul sunt stimulate. Atunci când le arătăm copiilor ilustrațiile dintr-o carte și povestim despre ele, stimulăm alte rețele neuronale, responsabile cu vederea, atenția și funcțiile executive. Cu cât le  stimulăm mai des, mai mult, cu atât mai puternice devin, permanentizându-se. Aceasta este fundația literației.

Copiii care au mai mult contact cu cărțile, au o imaginație mai bogată. Așadar, dacă vrem un copil mai deștept, ar trebui să îi citim cu voce tare! Einstein chiar avea dreptate!  Și nu doar el: un studiu derulat de Universitatea din Perugia în 2025 cu 185 de elevi de gimnaziu, cu vârste între 11-14 ani, pe o perioadă de
4 luni, de la diferite școli din regiunea italiană Emilia-Romagna, cărora li s-a citit în fiecare zi, de către un profesor, cu voce tare, timp de 1 oră, a arătat că cititul cu voce tare, împreună, chiar le crește inteligența! Cum? Le îmbunătățește abilitățile de comprehensiune, le întărește abilitățile cognitive fundamentale, contribuie la dezvoltarea funcțiilor executive și la reglarea emoțională, crește motivația pentru lectura individuală, acel reading for pleasure, dar și vocabularul și, nu în ultimul rând, împiedică abandonul școlar. 

În plus, poveștile ne oferă cadrul perfect pentru a îi învăța pe copii să își cunoască și să gestioneze emoțiile într-un mediu sigur. Da, chiar și sau mai ales, basmele și poveștile clasice, de care părinții de azi se feresc pentru că au un conținut prea mare de violență. Ce nu înțeleg ei este că în felul acesta copiii procesează emoții firești, cum ar fi frica, furia, rușinea, într-un cadru sigur, care nu le pune în pericol viața. Intrând în pielea personajelor și încercând să navigheze prin lume din perspectiva lor, copiii învață empatia - moment extrem de valoros de exploatat de către părinți și bunici, prin întrebări și discuții. Creierul social și emoțional al copilului este hrănit astfel prin cititul împărtășit.

Când citim cu voce tare copilului are loc fenomenul de „cuplare neuronală”: practic, trăim aceeași experiență. Călătorim în aceleași locuri cu personajele, trăim aceleași emoții, suferim, plângem și râdem împreună. Ce amintire mai valoroasă le-am putea oare lăsa copiilor? Cuibăriți pe canapea sau în pat, cu o carte între noi? Să nu uităm că până la vârsta de 5 ani creierul copilului are 90% din dimensiunea de la vârsta adultă. Prin urmare, sunt extrem de semnificative experiențele pe care li le oferim până la această vârstă. 15-20 de minute de citit cu voce tare în fiecare zi sunt supervitaminele de care creierul copiilor are nevoie. În timp ce sentimentele de conexiune, de apartenență, de încredere sunt hrănite și ele. Beneficiile nu sunt doar de partea celor mici, ci și a noastră, a adulților. Cititul cu voce tare reduce anxietatea și stresul și are efecte calmante și asupra noastră. Doar beneficii, nu?

Ce rol pot avea bibliotecile, librăriile sau cluburile de lectură în apropierea copiilor de cărți?

Esențial! Biblioteca din orașul meu natal unde mergeam în școala gimnazială să împrumut cărți a fost pentru mine primul loc de întâlnire cu lumea fermecată a cărților. Atunci când mă strecuram printre rafturile înguste ca într-un labirint, cu respirația întretăiată, anticipând o nouă comoară pe care aveam să o descopăr, mă simțeam cu adevărat specială. Cred că mare dreptate avea Borges când spunea că își imaginează paradisul ca pe o mare bibliotecă. Subscriu! Prin cărți hrănim curiozitatea copiilor, iar izvorul nesecat al curiozității locuiește mai mereu într-o bibliotecă sau librărie. Chiar acum, la Conferința de Literație din Dublin a fost prezentat un studiu, care arăta că în zonele unde era o bibliotecă activă, implicată, rezultatele copiilor la testele de literație erau mai mari. Cu precădere în zonele defavorizate, unde părinții nu pot finanța o colecție personală de cărți, rolul bibliotecii este primordial în reducerea decalajelor de literație între copiii cu venituri neuniforme. După casă și școală, biblioteca ar trebui să fie al treilea loc educațional, care să ofere un spațiu sigur și stabil pentru învățare, explorare, cunoaștere, dar și joacă și creativitate. Din păcate, știm cu toții care este situația bibliotecilor din România, dar încă sunt oameni pasionați care militează și promovează cititul. Mi-aș dori ca și vocea lor să se „audă” mai tare în comunitățile din care fac parte.

Dorința de a înființa Laboratorul de citit, de gândit și povestit Fabularium, un club de lectură lunar, s-a născut tot dintr-o nevoie de a le oferi copiilor din comunitatea mea acces la literatură de calitate, diferită de recomandările din programa școlară. Am descoperit astfel autori români contemporani, ca Ana Maria Sandu, Augustin Cupșa, Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Ioana Chicet- Macoveiciuc, Olina Ortiz care nu au trecut de „pragul” programei școlare, dar care au devenit extrem de iubiți de micuții cititori. Curiozitatea este catalizatorul care întreține relația copiilor cu cărțile. E important ca noi, adulții din domeniile menționate în întrebare, să înțelegem acest lucru, mai devreme decât mai târziu. E misiunea și responsabilitatea noastră să bătătorim calea copiilor către lumea cărților și să le deschidem porțile către acest univers fascinant. Pe lângă curiozitate, consecvența este un alt ingredient important. Vizitele constante la bibliotecă sau librărie întrețin curiozitatea și spiritul de mici exploratori al copiilor. Mai ales dacă dincolo de ușile acestora îi întâmpină fețe prietenoase și dornice să le răspundă la întrebări. Copiii au nevoie să simtă că dețin controlul și că au libertatea de a alege ce citesc, că au autonomie și competență, că pot să lege experiențele personale de cele ale personajelor, că pot să conecteze informațiile pe care le au despre lume cu altele noi.

 Când am început să țin Atelierele de Lectură Activă Fabularium, în 2023, activitățile care implicau cititul cu voce tare, dialogic, interactiv, erau destul de puține. Mă bucur că între timp, lucrurile au început să se schimbe, și tot mai mulți copii au acces la literatură contemporană, la povești frumoase care au fost apreciate de generații întregi și care astfel își pun amprenta și asupra copilăriei copiilor din România. Cititul cu voce tare este contagios, asta am simțit pe propria piele. Iar când adaugi multă curiozitate, entuziasm și creativitate, poți fi sigur că lectura cu voce tare, împreună, devine o experiență memorabilă, o ancoră de bine și de frumos în copilăria uneori prea zbuciumată a copiilor din ziua de azi.

Ce cărți din colecția Unicorn Univers recomanzi părinților pentru momentele de conectare cu copiii?

 Noi suntem cititori fideli ai Editurii Univers, pândim toate noutățile să le citim cu voce tare și după să le ducem către copiii din comunitatea Fabularium. Ne-am amuzat copios cu seria de întâmplări ciudate prin care a trecut Micuț și familia lui, revenim de fiecare dată cu plăcere la paginile cu tati care a plecat din parc cu creanga pe nume Marcela. O carte pe care o fac deseori cadou bunicilor pentru a fi citită cu voce tare alături de nepoți este „Bunicul și bunica se poartă ciudat”, iar copiilor de grădiniță le place foarte mult să afle că și „Doamna educatoare se poartă ciudat”. Cel mai grozav a fost însă să descopere că până și Moș Crăciun are zilele lui mai puțin bune, în care nu vrea să poarte costumul roșu și merge cu bicicleta, nu cu sania trasă de reni. Toate cărțile îi aparțin Ioanei Chicet-Macoveiciuc, la care putem găsi bucuria cuvintelor, a dialogurilor autentice și apetența pentru suprinderea anormalului din normalul zilelor noastre. Ceea ce are mult lipici, la copii, dar și la părinți, pe care îi surprind zâmbind pe sub mustăți, în timp ce copiii se prăpădesc de râs.

Un alt personaj preferat este Robo Bobo, roboțelul năstrușnic din seria Olinei Ortiz. Copiii empatizează foarte mult cu roboțelul căruia îi place prea mult ciocolata și face o grămadă de năzdrăvănii, la fel ca ei. Mai ciudat îl găsesc pe Toma, care deși este un copil, se poartă ca un adult căruia i-a fugit simțul umorului de acasă. Hmmm, foarte ciudat!

 „Scrisori din Laponia” și „Cum a salvat Tălpici Crăciunul” de Victoria Pătrașcu sunt poveștile mele preferate de la atelierele de lectură activă Fabularium din Săptămâna Verde, de la școlile și grădinițele în care merg să #DămTareCititulCuVoceTare. Momentul în care copiii descoperă ilustrația cu pătura gigantică făcută de spiriduși din scrisorile copiilor este absolut fabulos.

La Laboratorul de citit, de gândit și povestit Fabularium, copiii au votat să citească „Cea mai cool gașcă din lume” de Maja Lunde și nu mică le-a fost surprinderea să se regăsească în tipologiile personajelor din carte: frumosul, supertocilarul, ultraplictisitoareapovestitoare.

Pentru cei mai mici cititori, cărțile Olinei Ortiz pentru 0-3 ani sunt prilej de joacă cu sunetele, cu rimele și cu cuvintele, iar ilustrațiile viu colorate și expresive, alături de activitățile ghidate  de la sfârșit pun bazele fundației literației timpurii și sunt de real folos părinților la început de drum.

La final, spune-mi, te rog, care sunt cărțile copilăriei tale și cum și-au pus amprenta asupra Mădălinei de azi?

 Din păcate, copilăria mea nu a abundat în cărți ilustrate, așa cum, din fericire, se întâmplă în cazul copiilor din zilele noastre. Opțiunile erau destul de puține și se găseau destul de greu, din câte îmi amintesc. Am crescut cu poveștile lui Creangă și cu basmele populare ale lui Petre Ispirescu. Am recitit cu plăcere, de mai multe ori, „Pinocchio”, „Robinson Crusoe” și „Guliver în Țara Piticilor”. Din cauza lui „Fram, ursul polar” mi-am promis, când eram prin clasa a II-a, cred, că nu voi merge niciodată la circ. Mi-am respectat promisiunea până astăzi. Din fericire, animalele nu mai sunt actori sau acrobați de circ. De obicei, citeam toată lista de lecturi obligatorii și suplimentare, de vacanță. Chiar îmi împărțeam, când eram în școala primară, numărul zilelor de vacanță la numărul cărților de citit ca să mă organizez mai eficient. Trăiam o victorie interioară de fiecare dată când terminam mai repede. Vizitele lungi la bibliotecă au fost cele care mi-au format gustul pentru literatură și pentru citit. Pentru mine a fost un joc frumos cu cuvintele, un joc fascinant și trăiam, efectiv, în fiecare poveste pe care o citeam. Un experiment dureros fizic, aș putea spune, am trăit în vacanța dintre a VIII-a spre a IX-a când m-am întors de la bibliotecă cu „Demonii” lui Dostoievski. Îmi aduc și acum aminte cum arăta coperta, cât de grea era cartea, câți o citiseră înaintea mea. Mereu mă uitam la sfârșitul cărții unde se aplica ștampila de împrumut, când și pentru cât timp fusese împrumutată cartea, ca și curiozitate. Ei bine, am zăcut la propriu, 3 zile, până târziu în noapte, cu cartea în brațe până am terminat-o. A fost ca un travaliu. Și cu siguranță am ieșit transformată după tot acest proces psihologic la care nu mai fusesem expusă într-o asemenea manieră. De atunci am dezvoltat o ușoară manie pentru cărțile groase, cu sute de pagini. Apoi, în liceu, am gustat din plin din marea literatură universală, și datorită bibliografiei pentru olimpiadele de română, dar și datorită profesoarei mele de Limba și Literatura Română care mi-a hrănit curiozitatea cu recomandări out of the box.

 Cred cu tărie că zicala: „Trăiești atâtea vieți câte cărți ai citit” este adevărată. Fiecare carte este o fereastră și o ușă către o lume nouă, către un sine nou, către emoții noi. Am cărți dragi pe care le las să mă locuiască multă vreme, în care mă simt ca acasă. Și e atât de frumos că le putem deschide și copiilor fereastra și ușa către acest univers fabulos.

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș; foto: Arhiva personală