INTERVIU Victoria Pătrașcu: „Copiii ar trebui să vadă în jur oameni care citesc cu pasiune”

Dacă aveți ocazia să îi înscrieți pe copii la unul dintre atelierele de lectură ale Victoriei Pătrașcu, nu o ratați! Vocea caldă a scriitoarei, întrebările care îi ghidează pe copii în poveste și exercițiile de creativitate sunt dozate perfect, astfel încât, la final, cei mici să se apropie și mai mult de cărți și de obiceiul lecturii.

Pentru că, așa cum spune Victoria și în acest interviu, „cărțile pentru copii sunt manuale de descifrare a lumii. Fiecare copil va găsi acolo ceva important pentru el. Se va oglindi în ceva familiar și nu se va mai simți singur sau va evada spre locuri unde nu va ajunge niciodată, reale sau imaginare.”

Victoria Pătrașcu este președinta Asociației Ești povești, una dintre fondatoarele Asociației De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți și autoarea multor cărți pentru copii, printre care: Gaston Tomberon, eroul din Aheron, VIC-PITIC și o poveste din nimic, Uluitoarele călătorii ale Ariadnei, Cântecul lui Zurali, Cum a sălvat Tălpici Crăciunul și, cea mai recentă, Ziua în care a muncit Lenea, titlu finalist al Premiilor Cărturino 2026.

Dragă Victoria, am văzut o poză din copilăria ta: ai fost o fetiță curioasă și gata de explorat! Care sunt cele mai prețioase amintiri din perioada copilăriei?

Am foarte multe amintiri frumoase, în ciuda faptului că mi-am petrecut întreaga copilărie în comunism. M-am născut la Râmnicu Vâlcea, într-o familie extinsă, cu părinți, bunici, un frate mai mare și o soră mai mică. Consider că cel mai prețios lucru din copilărie a fost libertatea pe care am avut-o, copil fiind. Supravegherea adulților era discretă în acele timpuri și de multe ori inexistentă. Așa că am avut toată libertatea de a explora lumea de capul meu, iar asta mi-a dat încredere în propriile forțe, m-a făcut alertă, curioasă, atentă la toate minunile din jurul meu, mi-a forjat simțurile. Am văzut mai bine, am auzit mai bine, am gustat, am pipăit, am încercat, am și căzut, dar m-am ridicat și am luat-o de la capăt. Am avut o copilărie în care am crezut cu tărie că pot să fac orice îmi trece prin cap.

Ce loc au ocupat cărțile în acea perioadă?

Destinul m-a așezat într-o casă cu o mare bibliotecă și am fost înconjurată de cărți, povești și povestitori. Toți ai mei iubeau cărțile și povesteau ce au citit în ele. Copil fiind, vedeam cu câtă pasiune citeau și cum se cufundau cu totul între pagini. Încă înainte de a ști la ce folosesc, ceea ce m-a apropiat de cărți a fost dorința de a experimenta plăcerea pe care vedeam că o produc cărțile oamenilor din familia mea. Cărțile erau, de altfel, un cadou nelipsit. Le primeam de Crăciun, de Paște, de ziua mea, la final de an școlar. Iar în copilăria mică, bunica ne citea mereu la culcare. Nu îmi aduc aminte de vreo seară în care să fi adormit altfel decât pe ritm de poveste. Așa am devenit o cititoare precoce și o devoratoare de cărți.

Ce anume te atrage să scrii literatura pentru copii? Și nu doar să scrii, dar să fii în mijlocul lor cu creativitate, calm și mai ales curiozitate?

Mă atrag mai multe lucruri. Îmi place că pot inventa lumi care nu există și personaje năstrușnice, că pot să mă joc nesfârșit fără să mi se pună opreliști, îmi place că scrisul pentru copii mă provoacă mereu și sunt zeci de lucruri la care trebuie să fii atent, că am libertate, dar trebuie să fiu și riguroasă, îmi mai place și că împart pagina cu un ilustrator și că e sănătos să nu spun tot, să fiu generoasă și să îi fac loc în construcția cărții. 

Faptul că mă întâlnesc cu copiii în proiectele Asociației De Basm este un bonus. Și un privilegiu. Și ador să-i văd pe cei mici cum intră în poveste, să le mai deschid o ușă către un înțeles ascuns, să le ascult întrebările, dar și reproșurile. Învăț de fiecare dată foarte multe de la ei.

Cărțile tale au mereu elemente inedite, chiar suprarealiste. Cum apar ideile cărților tale?

Sunt curioasă și extrem de atentă. Din momentul în care deschid ochii dimineața, abia aștept să văd ce descopăr în acea zi. Uneori este o ciocănitoare în plopul din fața geamului, un tufiș plin de vrăbii, o vorbă spusă de un copil în tramvai sau în autobuzul 226. Decupez bucăți din lume pe care le pun într-un carnețel. Ele devin semințe pentru povești viitoare sau pentru construcția unui personaj sau a unui conflict.

Un rol important în cadrul proiectelor tale îl joacă cele din mediile defavorizate. Sunt și o provocare totodată. Ne povestești puțin despre ele?

Din 2018, de când am fondat De Basm - Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, alături de Adina Rosetti, Iulia Iordan și Laura Grunberg, am tot gândit proiecte care să ducă literatura contemporană pentru copii peste tot în țară, mai ales în locurile unde nu există librării, biblioteci, unde părinții sunt plecați, iar poveștile, din păcate, nu sunt prezente în viețile copiilor, nici măcar la școală. Am trecut prin multe în aceste Caravane De Basm.

E teribil de greu atunci când ajungi în locuri unde nici măcar nevoile de bază ale copiilor nu sunt acoperite. Ce povești poți să spui unor copii înfometați sau care muncesc ca niște adulți? Cum găsești calea către mințile și sufletele unor copii care au întâlnit abuzul? Cum scrii povești cu copii pe care școala nu i-a alfabetizat? Dar mereu am pornit de la stabilirea unei relații cu cei care se aflau în fața noastră și am luat copiii de la nivelul la care erau, indiferent de obiectivele proiectelor noastre. Și am încercat să lăsăm ceva bun în fiecare loc unde am ajuns. Surprizele frumoase nu au încetat să apară. Copiii au niște radare fantastice. Simt imediat autenticitatea, răspund mereu la încurajări, devin atenți și vor să facă și să tot facă lucruri împreună cu adulții care le câștigă încrederea și care le demonstrează că sunt acolo pentru ei.

Din păcate, iar asta este o mare frustrare pentru noi, de multe ori avem senzația că îi părăsim pe acești copii. Proiectele noastre sunt de scurtă durată, iar în urma noastră nu rămâne de cele mai multe ori nimeni care să ducă mai departe ceea ce am clădit.

Când vine vorba despre lectura în viața copiilor, părinții sunt personaje principale. Ce le-ai transmite acestora legat de importanța cărților?

Am mai spus-o, o repet: Cărțile pentru copii sunt manuale de descifrare a lumii. Fiecare copil va găsi acolo ceva important pentru el. Se va oglindi în ceva familiar și nu se va mai simți singur sau va evada spre locuri unde nu va ajunge niciodată, reale sau imaginare.

Apoi, cărțile le vor da copiilor cuvinte. Cu cât sunt mai multe cuvinte, cu atât înțelegerea va fi mai rafinată. Cuvintele nu sunt importante doar pentru a deveni scriitor, ci și pentru a înțelege un manual de medicină sau o teoremă la matematică. Nu ai cuvinte, nu înțelegi. E atât de simplu.

Și mai am un lucru pe care aș vrea să îl transmit părinților. Nu este de ajuns să le cereți copiilor să citească, ar trebui ca ei să vadă în jur oameni care citesc cu pasiune. Așa că nu vă sfiiți să citiți cu și alături de copii.

Cât de importantă este creativitatea la copii și cum să o încurajăm?

Dacă nu vrem să trăim într-o zi a cârtiței, în care repetăm și copiem la nesfârșit ce am văzut la alții, ar trebui să ne preocupe la modul foarte serios creativitatea, să încercăm să o cultivăm la copii prin toate mijloacele. Creativitatea este un mușchi care trebuie exersat, așa cum facem  cu propriul corp la sală. Iar metodele nu sunt foarte sofisticate, ci foarte simple. Trebuie să lăsăm spațiile goale pe care mintea copiilor să le umple. Jucăriile presetate, de multe ori scumpe, au o rețetă. Apeși pe un buton și se întâmplă un lucru.

Un simplu băț însă poate deveni o baghetă magică, un cal năzdrăvan sau o sabie de cavaler. O piatră poate fi butonul pe care, dacă-l apăsăm, putem a ajunge într-un tărâm magic. O foaie albă de hârtie oferă libertatea de a inventa orice, iar un desen în contur îți dă doar o unică perspectivă asupra realității. Cărțile lasă mintea să hoinărească. Același personaj va avea nenumărate chipuri în mințile cititorilor. Un desen animat sau un film va oferi celor care le privesc o unică versiune.

Iar oamenii creativi sunt cei care duc umanitatea mai departe. Un doctor își va folosi imaginația pentru a inventa o nouă operație, care va salva mii de vieți, un arhitect își va imagina cum arată o casă cum nu s-a mai construit, un inginer va inventa o mașinărie care să ne facă viața mai ușoară.

Cum arată Universul Victoriei Pătrașcu? Ce elemente se regăsesc acolo zi de zi?

Extrem de simplu. Și încerc să îl simplific și mai mult. Am prieteni puțini și buni. Trăiesc într-un cartier de oameni normali, iubesc cărțile și teatru, cafeaua și ceaiurile alese, natura mă învață zi de zi lucruri esențială, nu mă satur să o privesc, râd zilnic, chiar și de absurdul vieții.

Spune-mi, te rog, ce carte citești acum și două cărți pe care le-ai recomanda adulților care citesc acest interviu.

Citesc o carte splendidă și plină de cruzime, „Reginele din parcul Sarmiento”, de Camilla Sosa Villada (Editura Trei). Recomand din toată inima două cărți pe care tocmai le-am terminat și  care m-au tulburat, m-au provocat și m-au furat cu totul din realitate: „Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr (Editura Trei) și „Împăratul bucuriei”, de Ocean Vuong (Editura Storia Books).

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș; foto: arhiva personală