Interviu Marie Vareille - "Pentru mine, a fost esențial ca momentele decisive emoțional să se petreacă în adolescență"

Literatura contemporană franceză aduce tot mai des în prim-plan povești care îmbină misterul cu analiza sensibilă a relațiilor umane. În romanul Îți amintești de Sarah Leroy?, autoarea Marie Vareille construiește o intrigă captivantă despre prietenie, traumă, memorie și secretele care pot marca o comunitate pentru totdeauna. Cartea s-a vândut în peste 240,000 de exemplare în Franța și a fost publicată în 12 țări până acum.

În interviul de față, discutăm cu Marie Vareille despre temele puternice pe care le abordează: solidaritatea feminină, presiunea socială asupra tinerelor și fragilitatea memoriei colective dar și despre modul în care literatura poate deveni un spațiu de reflecție asupra unor realități dificile.

Editura Univers (E.U.): Ce a venit prima: povestea, personajele sau emoția centrală?

Marie Vareille (M. V.): Pentru mine, totul a început cu tema: solidaritatea între femei. Am realizat că, deși vedem adesea solidaritate între bărbați, nu întâlnim suficientă solidaritate feminină. Așa a apărut conceptul pentru Îți amintești de Sarah Leroy?: dorința de a arăta fete adolescente care aleg să colaboreze și să se susțină, în loc să fie rivale. Spre deosebire de poveștile tradiționale din copilărie — mame vitrege rele, vrăjitoare, surori invidioase — unde femeile par să fie mereu în conflict, eu am vrut să pun în prim-plan o solidaritate feminină puternică și specială. Aici a început totul.

E. U.: Cartea vorbește despre deziluzie mai mult decât despre pierderea inocenței. De ce ai ales acest moment din viața unei tinere?

M. V.: Pentru mine, a fost esențial ca momentele decisive emoțional să se petreacă în adolescență. În primul rând, prieteniile din copilărie sunt complet diferite de cele adulte. Creștem împreună, suntem martorii primelor iubiri, nesiguranțelor, experiențelor formatoare. Acea profunzime și intimitate nu pot fi replicate mai târziu.
În al doilea rând, adolescența este un moment de tranziție crucial — puntea între copilărie și maturitate. Cine suntem în această perioadă ne modelează ca adulți. Este perioada în care începem să ne definim pe noi înșine, fiind în același timp aproape adulți și totuși încă copii. Această tensiune face ca totul să fie mai intens. Adolescența este vârsta „primelor dăți”: primele libertăți, primele trădări, primele atașamente profunde. Experiențele din această perioadă lasă o amprentă durabilă.

E. U. : Cum scrii personaje imperfecte sau moral ambigue fără a le judeca?

M. V. : În primul rând, cine spune că nu le judec? ;-) Glumesc! Mă interesează să scriu personaje imperfecte tocmai pentru că nimeni nu e perfect. În literatură, ceea ce mă fascinează este viața în nuanțe, în zone gri. Eroii perfecți nu m-au interesat niciodată; de fapt, acele personaje imperfecte sunt cele care mă captivează și de care mă atașez cel mai mult, pentru că ele sunt cele mai apropiate de umanitatea noastră.

E. U.: Îți vezi părți din tine în personaje?

M. V.: Da, cu siguranță. În Îți amintești de Sarah Leroy? împărtășesc cu Angélique revolta față de nedreptate și cu Sarah o sensibilitate profundă. Și, desigur, ca adolescentă, îmi plăcea aceeași muzică ca lui Benjamin!

E. U. : Știai finalul de la început sau a evoluat pe parcursul scrierii?

M. V. : Am știut finalul de la început. Fără spoilere, ceva din viața familiei mele m-a inspirat pentru acel final. Cum anume ajunge povestea acolo s-a schimbat însă pe parcurs. De obicei, știu dinainte twist-ul final, iar povestea se construiește în jurul lui.

E. U.: Ce speri să rămână cu cititorul după ce închide cartea?

M. V. : Este o poveste despre prietenie. Dacă un cititor termină cartea și simte nevoia să sune un prieten sau să își amintească adolescența, acesta este cel mai frumos feedback. Există multe povești de dragoste, dar prea puține despre prietenia dintre femei, și asta vreau să rămână.

E. U.: Ai schimba ceva în carte sau o lași ca un instantaneu al acelui moment?

M. V.: Nu mă întreb niciodată asta. Odată ce o carte e terminată, e gata. Nu rescriu. Încerc întotdeauna să fac tot ce pot cu resursele și inspirația pe care le am la momentul respectiv. Desigur, există mereu lucruri care ar fi putut fi făcute altfel, dar accept cartea așa cum e și trec la următoarea.

E. U.: Cum arată rutina ta de scris? Ai un timp sau loc preferat?

M. V. : Este esențial să mă deconectez de la telefon, notificări sau orice altceva care m-ar putea distrage. Alergatul în timp ce ascult muzică mă ajută să deblochez idei. Și, caracteristic pentru mine: prefer să scriu acasă, la biroul meu, în liniște completă. Nu pot să scriu într-o cafenea cu muzică. Am nevoie de singurătate și liniște absolută.

E. U.: Te-au surprins personajele în timp ce le scriai?

M. V.: Da, mereu. Dacă nu mă surprind la un moment dat, atunci nu au prins cu adevărat viață. Uneori, un personaj își alege propriul destin și eu trebuie să îl urmez. De exemplu, Angélique nu era menită să aibă un rol atât de mare, dar a ocupat rapid mult spațiu în poveste.

E. U.: Ce feedback de la cititori te-a impresionat cel mai mult?

M. V.: Două lucruri m-au mișcat profund. În primul rând, când cititorii spun că această carte i-a făcut să se reconecteze cu prietenii sau să aprecieze valoarea unei prietenii de lungă durată. În al doilea rând, cartea abordează violența sexuală în adolescență. Am primit mărturii de la femei care au trăit experiențe similare și mi-au mulțumit pentru că am scris despre ele, ajutându-le să înțeleagă că nu ar fi trebuit să se simtă vinovate. Acest lucru m-a emoționat profund.

E. U.: Ai un mesaj pentru publicul din România?

M. V.: Sper să le placă cartea și să îi emoționeze. Dacă doresc, mă pot contacta prin social media pentru a-și împărtăși impresiile. Nu am avut încă ocazia să vizitez România, dar este extraordinar să văd personajele mele călătorind în locuri în care eu nu am fost niciodată.