Interviu Doina Zavadschi: „Știu că imaginile mele pot schimba ceva într-un suflet de om mic sau mare”

Este una dintre cele mai apreciate ilustratoare de cărți pentru copii din România! Creatoarea imaginilor din bine-cunoscuta serie Erus, de Alec Blenche, a minunatelor personaje din seriile de cărți pentru copii mici semnate de Olina Ortiz, sau a cărții pentru care semnează textul și ilustrațiile - Ghemotoc Zgomotoc la 3 ani de iubire, Doina Zavadschi ne-a lăsat să pășim în universul său plin de culoare și imaginație.

Dragă Doina, cum s-a produs apropierea de această zonă a artelor vizuale?

Desenez de când mă știu. Mama povestește că primul meu desen cu o casă era perfect pentru desenul unui copil de 3 ani. Nu știu dacă este așa, deoarece nu a fost păstrat, cert este că de mică mi-am dorit să devin pictoriță. Doar că drumul nu a fost atât de lin și de drept. 

La numai 10 ani, intram la Liceul de Arte „I. Vieru” din Chișinău. Și pentru că viața are propriul umor, datorită unei scăpări birocratice, nu am absolvit liceul de arte. Mai mult decât să devin pictoriță, îmi doream să ajung să studiez și să locuiesc în România. Și cum diploma de bacalaureat de la liceul de arte nu era recunoscută de Ministerul de Învățământ, deoarece liceul era sub tutela Ministerului de Cultură, am fost nevoită să găsesc o soluție pentru a veni în România la studii universitare.

În clasa a IX-a am ales, la insistențele părinților mei, Colegiul de Informatică. A fost cea mai bună decizie atunci și care a venit cu contrastul uriaș între viața în care pictam toată ziua și viața în care învățam logica matematică, geometrie, informatică și alte materii fixe.

Deși timpul petrecut acolo a fost fabulos și mi-a structurat creierul într-un fel în care artele nu ar fi reușit niciodată, am știut că nu este calea mea și că aveam nevoie de artă și de creativitate, nu doar ocazinal, ci ca mod de viață.

 Așa se face că în anul 1998 m-am mutat la București și am început să studiez montajul de film în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică  „I. L. Caragiale”. Desenam și pictam ocazional, și mă îndrăgosteam treptat de cinematografie și de ritmul creat prin montaj.

Visul de a deveni pictoriță era uitat. Într-un fel, îmbinasem artele vizuale cu ce am învățat în Colegiul de Informatică. Cream aproape zilnic povești în mișcare. Lucram în publicitate și eram entuziasmată de lumea efemeră și fascinantă pe care o meșteream împreună cu alții. Mă întorceam la pictură în momentele de respiro și am realizat într-o bună zi că nu o să renunț niciodată la această parte din mine.

 Nu mai știu când a apărut dorința de a ilustra o carte pentru copii. Prima ocazie s-a ivit în 2015 când am fost invitată să particip într-un proiect personal de carte de colorat. După acest proiect am creat intenționat ilustrații pentru portofoliul de ilustrație de carte, pe care i l-am dat soției unui bun prieten. Întâmplarea face că ea a fost întrebată de cineva de la Curtea Veche dacă nu știe pe cineva care ar putea să ilustreze o carte. Portofoliul meu a ajuns la editură și uite așa a venit prima propunere de a ilustra o carte pentru copii.

Am zis, bineînțeles, da. Așa a apărut băiețelul cu păr albastru și ochi mari pe nume Erus. Pornea într-o minunată călătorie în Valea Răbdării. Și eu odată cu el, în fascinanta lume a ilustrației de carte. După ani de oscilări, pot spune că tot ce am făcut și studiat se îmbină perfect în ceea ce sunt și în ceea ce fac astăzi. Mai fac montaj video foarte rar și doar pentru oamenii pe care îi cunosc de-o viață. Timpul mi-l împart între ilustrațiile de carte și animațiile scurte comerciale. Și momentan este perfect așa.

Cum arată procesul tău creativ, când începi un proiect nou? 

Fiecare proiect de ilustrație de carte începe cu citirea manuscrisului. Este o etapă savuroasă, în care se deschide un univers nou de fiecare dată. La prima citire creionez mental viitoarele personaje și scene, aleg paleta de culori și stilul în care voi lucra.

De regulă, de la studioul de design grafic primesc layoutul cărții și schițez viitoarele ilustrații acolo unde este lăsat spațiu pentru ele. În funcție de lungimea și complexitatea cărții, această etapă durează de la câteva zile la câteva săptămâni. Este o etapă în care stabilesc ritmul cărții, definesc personajele, adaug elemente, mă joc cu formele și compozițiile. Lucrez digital pentru rapiditatea procesului. După ce sunt gata toate schițele, oglinda cărții o aprob cu autorul și editura.

Urmează apoi etapa cea mai lungă, de transfer a schițelor pe hârtie și colorarea lor. Dar, mai întâi, pentru a mă asigura că sunt pe drumul cel bun și în acord cu toți cei implicați în proiect, colorez o primă ilustrație pe care o aprob cu autorul și editura.

 Lucrez pe hârtie, fie cu acuarele și liner, fie cu guașe și creioane, fie fac colaj. Șiiiiii, după săptămâni sau luni, ilustrațiile sunt gata. La final le scanez, le prelucrez și le pregătesc pentru a fi trimise către studioul de design grafic, care va pregăti cartea pentru tipar. 

 Taaaa-daaaa! Gata proiectul și cartea. Mai urmează să fie tipărită și să ajungă în librării, în casele și sufletele oamenilor.

Care este partea ta preferată din etapele ilustrării unei cărți?

 Este destul de greu să aleg. Fiecare etapă are farmecul său și implică anumite părți din mine și probabil am învățat să le iubesc și să le iau pe fiecare așa cum se aștern.

Îmi place partea de început în care vin imaginile către mine, în care explorez, mă joc cu forme, cu idei și în care am libertatea de a mă răzgândi. În prima etapă stabilesc ritmul și e superb. Se simte ca și cum aș dansa un tangou. Etapa în care colorez imaginile vine cu multă liniște și o coborâre în mine. Este ca apa liniștită a mării dimineața atunci când se transformă, pentru o scurtă perioadă, într-un lac. Culorile mă bucură și îmi sunt atât de familiare. Este ca o doua casă. Ultima etapă, atunci când scanez ilustrațiile și le prelucrez, aduce nostalgia finalului și bucuria unui nou început. În același timp. Știu că acele imagini vor ajunge în sute sau poate mii de case și undeva, poate, au șansa de a schimba ceva într-un suflet de om mic sau mare. Asta contează enorm. Și mai știu că odată finalizată o carte, deschid ușa către următoarea.

 Cum a luat naștere cartea Ghemotoc Zgomotoc la 3 ani de iubire?

 De când am devenit mamă, viața mea s-a schimbat surprinzător în moduri în care nici nu mi-aș fi imaginat vreodată. Acest copil-soare m-a învățat despre cât poate crește o iubire și cum un om mic poate să ocupe un loc atât de mare în suflet, mi-a schimbat total ritmul vieții și datorită lui am luat decizii curajoase. Tot el, așa mic cum e, a venit cu o voce puternică. Atât în bucurie, cât și în necaz. Este, de cele mai multe ori, o mașinărie de produs zgomot. E amuzant, antrenant și provocator în același timp.

Tot împreună cu el am redescoperit lumea din jur. Am stat minute în șir să ne uităm la o frunză și l-am privit cum miroase, toate, nu exagerez, toate florile dintr-o grădină, pentru că așa simțea el. Și acum, una dintre marile lui bucurii sunt bălțile ce se formează după ploaie sau noroiul din parc. Și da, de foarte multe ori, după ce ne întorceam acasă, hainele intrau în mașina de spălat, iar el - la baie.

Pentru mine a fost și este o etapă firească în dezvoltarea lui și mi-am dorit foarte mult să o pun într-o formă în lume pentru a normaliza această perioadă. Pentru că ilustram de ceva timp cărți, am zis să și scriu una. Așa a apărut Ghemotoc Zgomotoc la 3 ani de iubire.

Planul era să mai scriu, să fie o serie de cărți cu aventurile lui Ghemotoc. Mi-am notate ideile, doar că ultimii ani au fost foarte aglomerați cu proiecte și nu am reușit să le aștern pe foi. Cine știe, poate într-o zi, o să mai apară o altă carte cu Zgomotocul explorator.

Ce faci când nu ilustrezi? 

 Țin ateliere pentru copii, pe care mi-am propus să le organizez din ce în ce mai des.

Mă mișc intenționat în fiecare zi: yoga, stretching sau ridic greutăți, ies la o plimbare sau sar în trambulină. Îmi place să respir conștient, să lucrez cu mine și să mă dezvolt pe plan spiritual. Merg la cursuri, ateliere și la workshop-uri care mă susțin în acest demers și în care găsesc resurse valoroase de a continua să fac ce mi-am propus.

 Fac tot posibilul să trăiesc fiecare zi cu ancorare în realitate și cu recunoștință pentru ce sunt și ce am. Și visez. Mult. Câteodată cu ochii deschiși. Știu că doar o parte din vise le voi materializa și este în regulă așa.

 Ador să petrec timp cu copilul meu. Povestim câte în lună și-n stele, ne plimbăm mult pe jos, explorând locuri în care nu am mai fost, ne jucăm. Ieșim în trei, cât de des ne permitem, din București în spații cu cât mai multă natură. Ne place marea și muntele deopotrivă.

Care sunt ilustratorii pe care-i urmărești și care, poate, îți sunt și sursă de inspirație?

 Una dintre ilustratoarele la care mă tot întorc este Rébecca Dautremer. De fiecare dată când deschid o carte ilustrată de ea găsesc palete de culori echilibrate și elegante, ritm în compoziție și în mișcarea personajelor, figuri fabuloase, cu caracter, un stil consecvent, cald și excentric pe alocuri. De multe ori, când am nevoie de inspirație, aleg la întâmplare din raft o carte semnată de ea.

Cărțile ilustrate de Anton Lomaev pot să le identific imediat într-o librărie. Are un stil unic, complex, bogat în detalii. Majoritatea ilustrațiilor lui sunt ca și cum s-ar desfășura o întreagă poveste într-o singură imagine și îmi place să intru în acest univers colorat și abundent.

Axel Scheffler probabil că nu are nevoie de nicio introducere. Cărțile ilustrate de el m-au sedus prin căldura ilustrațiilor cu personaje jucăușe, niciodată perfecte și foarte umane. Atunci când simt că devin mult prea serioasă, deschid câte o carte semnată de el.

Un alt ilustrator în al cărui univers îmi place să mă plimb este cel al lui Eric Puybaret. Este un univers fluid, întotdeauna elegant, ușor diafan, ce se apropie de perfecțiune. Atunci când am nevoie de claritate, mă duc către ilustrațiile lui.

Ce cărți-comori pentru copii ai descoperit și le-ai recomanda și altor părinți?

Cărțile alese sunt importante, bineînțeles. Doar că mai valoros este să le citim copiilor de când vin în această lume. Cât de mult se poate și cât mai divers. Să-i expunem la povești și la stiluri diferite de ilustrație. Este o legătură minunată creată în intimitate și siguranță, care valorează enorm și care aduce beneficii nenumărate pe termen lung. Și este o relație pe care o vor păstra în suflet toată viața. Și simt că asta este de neprețuit.

Pentru cititorii mici Un mieluț la cină de Steve Smallman poate deveni hit. Este amuzantă, dinamică, jucăușă și se poate interpreta pe mai multe voci. Când băiatul meu avea 2 ani, atât el, cât și eu, o știam pe dinafară. Am povestit-o la volanul mașinii atunci când copilul își pierdea răbdarea în traficul din București, în locurile în care nu aveam cu ce să ne jucăm, atunci când avea nevoie de un pic de familiaritate și jucăușenie în doi. Și acum, la aproape 7 ani ai lui, o recitim din când în când. Bunicuța Buna și cerul înstelat de Wakiko Sato este caldă, ușor ironică, diferită. Supa Bunicului de Eiko Kadono, deși începe trist, este o poveste caldă. Dă speranță și sens, îi învață pe cei mici despre altruism și cum este să te dedici comunității. Și este frumos ilustrată. Mantia Roșie de Herve Le Goff și Philippe Lechermeier mă emoționează de fiecare dată. Și am citit-o de multe ori. Este despre începuturi și finaluri, despre maturizare și asumare. Și este o carte despre speranță!

Cum ai descrie Universul Doinei Zavadschi?

Universul meu interior este colorat, dinamic, plin de ființe fantastice și fabuloase. De la ciorapi și pixuri care vorbesc, la animale care-și aleg pălării, până la dragoni blânzi și foarte jucăuși. Este o lume în care orice obiect poate prinde viață și totul poate fi transformat într-o poveste. Cu multe vise și dorințe mari.

Este o lume caldă, plină de posibilități și miracole. Desigur că mai sunt și furtuni, mult mai rar decât acum niște ani și care aduc cu ele, culmea, o și mai mare stabilitate și ancorare în frumos. Știu care-mi este drumul și ce vreau să aduc în această lume și probabil de aici vine și o forță destul de mare de a merge înainte și de a face ce fac.

În exterior este mai mult haos decât mi-aș fi dorit. Și asta se datorează faptului că lucrez destul de mult, iar în creșterea copilului, cu excepția tatălui lui, nu am alt ajutor. Părinții mei sunt departe și mă susțin cum pot de la distanță. În aceste condiții aleg ce prioritizez, pe toate nu am cum și nici nu îmi doresc să le mai fac.

În această etapă învăț să am încredere că toate se aranjează cum este mai bine și să deleg ce nu mai pot duce. Și, probabil că o să sune ciudat, mai ales că practic meserii creative ce implică multă joacă, încă învăț să mă joc dincolo de foaie și animații, în viața de zi cu zi. Și sper să măiestresc jucăușenia cât mai curând, cu multă bucurie.

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș; foto: arhiva personală a Doinei Zavadschi