Bianca Partenie: „Poveştile mele se nasc, de regulă, din propria curiozitate şi nevoie de magie”

Tot ce nu știai despre Moș Crăciun, Tărâmul Poveștilor Uitate și Adina și Regina Măsura sunt cărțile publicate până acum de Bianca Partenie la Editura Univers. Povești cu personaje magice, pline de curiozitate și dornice de aventură, care îi cuceresc imediat pe copii!

Bianca a pus și bazele Atelierelor de scriere creativă „POVești cu care crești”, motiv pentru care întrebările noastre sunt multe: cum arată universul creativ al Biancăi Partenie? Când și cum apare inspirația? Cum îi motivează pe copii să-și pună în valoare creativitatea?

Dragă Bianca, poveștile tale îi încurajează pe copii să aibă încredere în ei, să-și urmeze visurile. Povestește-ne, te rog, despre visurile Biancăi, din copilărie. 

Cred că cel mai mare vis al Biancăi cea mică se întâmplă chiar acum. Am publicat 4 cărți, scriu în continuare cu aceeaşi pasiune şi bucurie ca atunci când abia descoperisem acest refugiu, am găsit în drumul meu oameni frumoşi şi am trăit momente care mă inspiră să fac ceea ce iubesc, fără compromisuri.

Când vine vorba de visuri, întotdeauna, încă de copil, am ştiut cu claritate ce-mi doresc şi am mers cu hotărâre în direcția aspirațiilor mele. Am, poate, norocul unui fond psihologic care-mi permite să fiu în aceeaşi măsură visătoare şi realistă, să mă remontez uşor atunci când lucrurile sunt neprielnice şi să-mi schimb perspectiva în funcție de situație. Cred că starea de bine cu mine, ceea ce sunt şi ceea ce fac, este cel mai frumos vis îndeplinit.

Care sunt cărțile de care ai rămas atașată, din acea perioadă?

În copilărie citeam extrem de mult. Înainte să pot citi, ascultam cu fascinație poveştile spuse de bunica mea; puteam sta ore întregi imaginându-mi propriile poveşti.

Când am început să citesc, pe la 6-7 ani, am „consumat” toate cărțile care mi-au ajuns în față. Îmi amintesc cu drag de Mica prințesă, Vrăjitorul din Oz, Coliba unchiului Tom, iar mai târziu, când am descoperit seria Harry Potter, am fost cu totul cucerită. Probabil una dintre cele mai frumoase experiențe literare, care mi-a format profilul de cititor, a fost lectura acestei serii. În adolescență am devorat cu nesaț literatură clasică, dar absolut absorbită am fost de Contele de Monte-Cristo, La răscruce de vânturi, Numele trandafirului, Qvo Vadis. Am citit pe sub bancă, am citit la miezul nopții sub plapumă, am chiulit de la ore ca să pot citi şi pot spune că nu mi-am pierdut entuziasmul pentru lectură, deşi timpul nu-mi mai permite „dezmățul” pe care mi l-aş dori.

Subiectele cărților tale sunt din cele mai diferite și sunt sigură că ai multe idei pentru următoarele. Cum le cerni? Cum stabilești ordinea?

Tare multe idei se perindă prin mintea mea şi mă bucur că e aşa, chiar dacă uneori poate fi copleşitor. Din păcate, nu toate ajung pe foaie. Cred că motivația de a mă apuca de scris vine atunci când o idee persistă în minte mai multe zile şi mă trezesc gândind situații care pot pleca de la ea.

Sunt idei care mă inspiră mai mult, care mă intrigă şi îmi stârnesc curiozitatea, aşa că simt nevoia să construiesc firul poveştii, să văd ce urmează să se întâmple. Poveştile pe care le scriu se nasc, de regulă, din propria curiozitate şi nevoie de magie. Rămân un copil care iubeşte poveştile şi caută fantezie în tot ceea ce trăiesc.

Mereu suntem curioși să aflăm detaliile din culisele scrierii unei cărți. Care este cartea care te-a provocat cel mai mult?

Sunt o persoană nerăbdătoare şi provocarea cea mai mare, atunci când scriu, este consecvența. În mod clar, cărțile la care scriu mai mult timp mă şi provoacă cel mai mult, pentru că îmi pun la încercare răbdarea. Este cazul manuscrisului la care lucrez acum, o poveste mai complexă decât ce am publicat anterior şi care presupune mai multă muncă. La fiecare sesiune de scris, mă simt în egală măsură și cititorul care descoperă cu uimire deznodământul situațiilor tensionate, fără a şti ce urmează să se întâmple mai departe.

Dintre cărțile deja publicate, aş spune că a fost cel mai dificil să finalizez manuscrisul Tărâmul Poveştilor Uitate. Inițial, am gândit povestea mai amplă, iar procesul de simplificare mă pune întotdeauna în dificultate. Sunt, prin definiție, un om al cuvintelor şi, adesea, îmi este mai greu să simplific decât să elaborez.

Organizezi ateliere și cursuri de scriere creativă pentru copii. Care sunt subiectele care îi atrag pe micii tăi cursanți?

Ideea cu atelierele a venit foarte natural. Când iubeşti ceea ce faci, simți să dai mai departe. La evenimentele pe care le organizez sau la care sunt invitată, întâlnesc mulți copii cu idei frumoase, curioşi, cu minți creative, care se regăsesc în ceea ce fac eu. Pe de altă parte, copilul care am fost încă mai caută şi tare bine i-ar fi prins, acum mulți ani, atelierele pe care le susțin acum. Am gândit aceste întâlniri cu cei mici ca pe nişte ocazii de autodescoperire şi înțelegere. Abordăm teme variate, ne explorăm ideile, învățăm să primim şi să dăm feedback. Niciodată nu este doar despre scris sau despre lectură. Este mai mult o cale de a înțelege că procesul creativ e în natura noastră şi odată însuşit, este un instrument indispensabil în evoluție.

Cei mici sunt extrem de flexibili în gândire. Am observat înclinația multora dintre ei către fantezie. Le place să dea frâu liber imaginației, să inventeze, să se întreacă în născociri. Încurajez întotdeauna astfel de abordări, pentru că transformă procesul de învățare în joacă, dar şi pentru că sprijină exprimarea liberă şi gândirea critică a celor mici.

Evident, copiii sunt atraşi de controverse, de mister, de enigme. Îmi place să exersez, alături de ei, gândirea curioasă, căutarea răspunsurilor dincolo de sensul colectiv. Este, de altfel, un exercițiu pe care îl recomand tuturor: căutarea propriului sens prin joc şi curiozitate.

Cum este lucrul cu copiii în această zonă creativă?

O provocare. Să fii aproape de copii, să ții pasul cu nevoia lor de răspunsuri, să intri în jocul lor este, cu adevărat, o provocare pentru mine. Asumându-mi acest rol, de a-i îndruma în această călătorie, am învățat că devin responsabilă, într-o importantă măsură, pentru experiența lor în zona creativă. Este esențial pentru mine să transmit, prin tot ceea ce fac, valoare. Copiii, spre deosebire de maturi, nu se opresc la cuvinte. Ei absorb din personalitatea ta, din gesturi, din rutină, din principiile pe care le împărtăşeşti. Îți simt energia şi îi influențează. Am încercat, întotdeauna, la cursurile mele, să creez o atmosferă care să se potrivească cu ceea ce vreau să transmit. Am pus accent pe cum ne simțim individual şi ca grup, pe modul în care împărtăşim impresii, pe libertatea de a gândi şi de a te exprima în termeni proprii. Creativitatea nu are granițe. Chiar dacă organizez cursuri de scriere creativă, desenăm mult, cântăm, recenzăm filme, vorbim despre teatru şi chiar despre ştiințele exacte, dar acolo nu rămân eu la vorbitor, pentru că sunt depăşită.

Spuneai mai devreme că nu mai reușești să citești atât de mult. Și totuși, când reușești să găsești loc lecturii?

La fel ca scrisul, lectura e în natura mea, dincolo de pasiune. Nu pentru că aş citi tot timpul, ci pentru cum mă simt atunci când citesc. Sentimentul acela când te pierzi în poveste, când devorezi o carte bună, când eşti gata să renunți la somn doar pentru a mai citi un capitol, este una dintre marile plăceri ale vieţii mele.

În ultimii ani, am descoperit şi plăcerea lecturii simple, mai puțin consumatoare. Îmi place să mă adâncesc în lecturi greoaie, îmi place să citesc filosofie, îmi place să-mi provoc capacitatea de a înțelege concepte complexe. Obişnuiesc să citesc în paralel cam trei cărți: una pe termen mai lung, la care pot rămâne săptămâni întregi, din care citesc, de regulă, înainte de culcare sau în momentele de linişte, apoi o lectură didactică, poate în domeniul studiilor mele, de Ştiințe Politice/Relaţii Internaţionale, Psihologie, sau orice domeniu mă face curioasă şi o lectură rapidă, care se succede la câteva zile, un roman bun, o ficțiune provocatoare sau o biografie bună. Nu prioritizez un gen, nu am o rutină a lecturii, dar cred că, în viața mea, cărțile sunt un nod în care se întâlnesc unele dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit!

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș; foto: Arhiva personală a Biancăi Partenie