Am luat în jur de 8-9 cărți pt vârsta 0-3 ani de Plină Ortiz, dar nu au prins deloc copilului meu de 1 an și 3 luni, cum mă așteptam eu. El are cărțile lui preferate pe care i le citesc de când avea 3 luni și tot cu alea vine sa i le citesc, deși avem o duzină cumpărate. Și -i mai plac cărțile cu diverse obiecte. Sper ca pe viitor să-i facă plăcere să -i citesc din ele deoarece acțiunea este una ușoară, prezentată sub forma unei poezii, ritmată, cu personaje din mediul înconjurător, cu desene care arata fiecare acțiune din poezie și , că și cadru didactic în cazul meu, imaginile ajută foarte mult la activitățile de educarea a limbajului. Pentru părinți sunt foarte utile sfaturile Oanei Moraru de la final, dacă au timp și plăcere să le aplice.
Recomand tuturor părinților cu copiii mici(chiar și câteva luni) să le citească cărți, mai ales cum sunt acestea, sub formă de poezii. Copilul meu la 1 an și 3 luni știe peste 300 de obiecte (să le arate -am cărți sau mediul înconjurător) și să pronunțe cele de bază (mama, tata, apă, papa, caca, pipi, bebe, ) și încă câteva deși studiile susțin că bebelușii de vârsta lui înțeleg câteva cuvinte (maxim 20-30).