• img-book

    Reîntâlnirea întâmplătoare dintre doi bărbaţi de vârstă mijlocie, după mai bine de treizeci de ani, declanşează un vârtej de amintiri despre prietenia care‑i legase în copilărie şi adolescenţă, dar şi despre traumele ale căror efecte nu încetează să se manifeste în viaţa lor de adulţi, totul în de acum binecunoscutul stil evocator al lui Per Petterson.
    „O alchimie emoţională fără cusur se desprinde din pagini, care la rândul lor îi lărgesc cititorului înţelegerea condiţiei umane. Este în egală măsură inconfortabil, palpitant şi memorabil.“ San Francisco Chronicle


    Refuz de Per Petterson 27,90 lei
  • img-book

    Nominalizat în 2015 la Premiul Nobel pentru Pace, Raif Badawi zace într‑o închisoare din Arabia Saudită. Cenzura religioasă a țării sale l‑a găsit vinovat pentru că a susținut pe blogul personal lucruri pe care lumea civilizată le consideră de la sine înțelese, dar în Arabia Saudită a fost arestat și condamnat la 10 ani de închisoare și 1000 de lovituri de bici. Soția sa, Ensaf Haidar, a reușit să se refugieze împreună cu cei trei copii în Canada, de unde a pornit de una singură o campanie disperată pentru a‑și salva soțul, la început doar protestând pe stradă, cu un poster confecționat de ea acasă.
    Povestea adevărată a unei iubiri clandestine între doi tineri dintr‑o țară islamică. Și‑au convins părinții să‑i lase să se căsătorească. Au sperat că vor avea o viață frumoasă împreună. Poate că mai au o șansă!


  • img-book

    Tarjei Vesaas  este considerat unul dintre cei mai mari scriitori norvegieni ai secolului XX, a figurat de trei ori pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură. Tarjei Vesaas a devenit cunoscut pe plan internațional la mijlocul anilor ’60, când Palatul de gheață a fost tradus în engleză, apoi în multe alte limbi.

    Unn, o fetiță de unsprezece ani singuratică și introvertită, are un secret întunecat pe care ar vrea să i‑l împărtășească lui Siss, noua ei prietenă, dar ceva nenumit o împiedică să vorbească. A doua zi va merge să vadă Palatul, o structură de gheață formată de apa unei cascade, pentru a nu se mai întoarce niciodată.

     


  • img-book

    „Poartă‑te frumos cu jucăriile tale, fiindcă e posibil ca într‑o bună zi chiar viața ta să depindă de una dintre ele.“

    Hendrik de Mol s‑a întors cu bine de pe Planeta de Aur și acum merge la școală ca orice băiat de 11 ani. Dar totul se schimbă într‑o clipă: mama lui dispare, maleficul unchi Severin îl amenință că îl va trimite la orfelinat și, pe deasupra, Floris și gașca lui îl terorizează. Transformat din nou într‑o cârtiță de pluș, dar de data aceasta cu o navă spațială nemaipomenită la dispoziție, Hendrik decide să se întoarcă în spațiu pentru a‑și regăsi părinții. Planeta de Jad nu este ce pare a fi, ursuleții de pluș sunt războinici încercați în bătălii, monștrii pufoși se dovedesc mai puțin primejdioși decât se zvonise, iar situația se răstoarnă (cu susul în jos, chiar) spectaculos. Aventurile lui Hendrik de Mol continuă!


  • img-book

    Aslı E. Perker s‑a născut în Izmir. A absolvit Facultatea de Arte și Științe în cadrul Universității Dokuz Eylul, orientându‑se apoi spre jurnalism. După ce s‑a mutat în New York în 2001, lucrând o perioadă ca traducătoare și interpretă, a început să scrie ficțiune. Sufleul este cel de‑al treilea roman al autoarei, foarte bine primit în Turcia și tradus în șase limbi.
    „Mamele sunt niște bombe cu ceas care stau ascunse în fiicele lor. Până la urmă, tot explodează“, spune unul dintre personajele feminine ale acestui roman. Trei personaje care trăiesc în Istanbul, New York și Paris se confruntă cu mari probleme. Singura alinare și rațiune de a‑și continua viața a acestor oameni atât de diferiți o reprezintă gătitul. Sufleul este povestea lor, scrisă cu empatie și umor.
    „ Centrul pământului nu este un cristal uriaș; este bucătăria din fiecare casă.“  Aslı E. Perker, Sufleul
    „ Ceea ce face romanul lui Aslı E. Perker atât de deosebit este faptul că este capabilă să povestească cele mai mari tragedii fără să exagereze sau să spună cât de teribile sunt. Suferința și cele mai profunde slăbiciuni ale ființelor omenești pot fi relatate cu atâta grație. Citiți cartea asta.“  Milliyet Newspaper
    „ O carte delicioasă în toate sensurile.“ Daily Mail


    Sufleul de Asli E. Perker 33,90 lei
  • img-book

    Incendiul care cuprinde o clădire pariziană îi tulbură domnului Mulder plimbarea de seară şi întreaga rutină a vieţii, fiindcă se alege cu un neaşteptat tovarăş: un câine care‑i devine călăuză printr‑o lume până atunci necunoscută, ajutându‑l să descopere o umanitate nouă, cu nenorocirile, dar şi cu farmecul ei, dar şi să se redescopere pe sine, într‑un roman care pictează un tablou social plin de ironie şi duioşie deopotrivă.

    Adriaan van Dis (n. 1946) a debutat în 1983 cu nuvela Nathan Sid, premiată pentru debutul cu cele mai mari vânzări. În 1988 a apărut romanul Zilver (Argint). La începutul anilor nouăzeci, autorul a scris în special jurnale de călătorie. În 1994 a apărut Indische duinen (Dunele indoneziene), premiată cu Gouden Uil (1995) şi premiul cititorilor cotidianului Trouw. Romanul a fost nominalizat pentru premiile Libris, AKO şi Aristeion. În 1999 a publicat romanul Dubbelliefde (O dragoste dublă). În 2002 a apărut romanul în tablouri Familieziek (Bolnav de familie). În 2004 autorul a scris eseul Onder het zink. Un abécédaire de Paris (Acoperit de zinc. Un abecedar al Parisului) pentru Săptămâna Cărţii, un eveniment renumit din Țările de Jos.


  • img-book

    Amuleta, roman publicat în 1999, reia câteva dintre personajele din Detectivii sălbatici, printre ele Ulises Lima și Arturo Belano, dar mai ales Auxilio Lacouture, poeta uruguayană care devine „mama poeziei mexicane“. Auxilio (numele ei înseamnă ajutor în spaniolă) se numără printre cele mai puternice personaje ale lui Bolaño, iar Amuleta este nodul în care se întâlnesc firele majore ale unei opere literare de geniu. Amuleta conține singura mențiune cunoscută la anul 2666, care a devenit titlul romanului amplu publicat postum. Auxilio este singura persoană care a scăpat arestărilor de la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului în septembrie 1968, ascunsă într‑o toaletă în care a rămas aproape două săptămâni, fără hrană. În 1968 mulți studenți mexicani și‑au găsit moartea în confruntările cu forțele guvernamentale, inclusiv în masacrul de la Tlatelolco, pe 2 octombrie. Vocea lui Auxilio este cea prin care auzim cântecul tinerilor poeți înaintând spre moarte.


    Amuleta de Roberto Bolaño 15,90 lei
  • img-book

    Pentru şase tinere, se apropie Ziua Z. O aşteaptă de mult, o visează, toate speranţele şi temerile lor se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Dar sunt departe de a fi pregătite! Se înscriu, deci, la un ultim şi intens antrenament. Primesc muniţie adecvată, echipament specializat, o instructoare pe măsură şi numărătoarea inversă începe. Numai că acolo, în casa aproape conspirativă în care se întâlnesc în fiecare miercuri, nu are loc vreo competiţie, dimpotrivă, între ele se înfiripă o prietenie aşa cum se întâmplă numai în momentele de cumpănă ale vieţii. Toate problemele şi secretele celor şase viitoare mame ies la iveală şi se complică şi mai mult pe ultima sută de metri. Dar după crizele de râs sau de plâns împreună, cele şase noi prietene încearcă din răsputeri să se ajute între ele. Rămâne de văzut dacă şi cum vor rezolva milioanele de încurcături la timp pentru a ajunge cu bine la destinaţia finală: Maternitatea. Miercuri, respirăm este un roman palpitant şi realist în acelaşi timp, cu personaje memorabile şi întâmplări ca-n viaţă, scris azi şi aici, pentru cititoarele de azi şi de aici.


  • img-book

     

    Tipul din filme nu există: o carte plină de autoironie și umor din care vei afla, între altele, cum păstrezi lângă tine un tip născut înainte de 1989, de ce trebuie să fugi de tipul care urăște pisicile, ce să nu-i spui niciodată unui bărbat în pat sau cum să-l sperii de moarte, sau de ce sunt ochelaristele niște femei mai mișto. O carte pentru femeile inteligente și bărbații cu simțul umorului, pe care poți s-o citești și într-un weekend, și într-un an.

    “Cartea asta nu este doar despre mine şi despre cum funcţionez eu, chiar dacă aşa pare. În funcţie de cantitatea de bunătate din sufletul tău, citeşte cartea asta fie ca pe un manual de dresaj al omnivorului mediocru cu care te‐ai cuplat, fie ca pe o scuză de 224 de pagini scrisă în numele tuturor bărbaţilor pe care i‐ai cunoscut sau o să‐i cunoşti.

    Pentru că aşa suntem toţi.“ (Bogdan Stoica, Tipul din filme nu există)


  • img-book

    Fiecare copil vine pe lume cu biografia gata scrisă. E responsabilitatea părinţilor, desigur, să angajeze din timp un biograf bun. Dar biografii buni nu se găsesc chiar pe toate drumurile, iar tarifele lor sunt destul de pipărate. Cu bani puţini, Harry şi Zadel nu‑şi permit să‑i cumpere fiului lor, Simon, decât o biografie de mâna a doua, ba chiar una neterminată. Când viaţa lui se apropie de paginile albe,
    Simon descoperă că mai sunt şi alţii ca el, oameni cu biografii incomplete sau ale căror destine prescrise s‑au pierdut într‑un incendiu sau care s‑au revoltat şi au reuşit să se elibereze singuri din capcana cuvintelor. Biografia este o distopie transparentă care îmbină în mod fericit eleganţa stilului cu o cunoaştere aprofundată a naturii umane şi cu un umor cu totul special. Nu suntem şi noi condiţionaţi, în mare măsură, de proiectele pe care ni le‑au schiţat părinţii în copilărie? Nu ne dorim, uneori, să ia altcineva în locul nostru hotărârile importante? Şi dacă ar fi chiar aşa? Şi dacă autorul propriilor noastre biografii ar fi un scriitor veleitar oarecare, unul leneş şi prost‑dispus, nu tocmai o forţă divină? Dacă, în lipsa unui corector bun, în vieţile noastre s‑ar strecura greşeli catastrofale?

    Didier Desbrugères s-a născut în 1960 şi locuieşte în Bretagne. A ţinut o galerie de artă, a lucrat în domeniul aeronauticii, a practicat pictura şi sculptura. A debutat în 2010 cu romanul Delegatul (premiul Draveil pentru roman de debut), apoi a publicat romanul Biografia (2013) şi volumul de proză scurtă Limon (2014).

    „Fratele mai mic al lui Kafka şi Dostoievski“, Ouest-France.
    „În Biografia, nu emoţia este cea care adânceşte un rid nou pe chipul cititorului, ci chiar surpriza. […] Astfel de romane sunt hrană, omagii aduse stomacului nostru literar. Se întâmplă adesea să te simţi absorbit de o lectură, mult mai rar să simţi cum ieşi din ea stors, răvăşit, încântat, ca de pe o altă planetă.“ Le Vif
    „Un univers se impune. Şi, de asemenea, un autor cu o scriitură unică, vibrând de umanitate. Această poveste atemporală, volubilă şi complexă, devine, în acest fabulos teatru care e viaţa, rând pe rând amuzantă, stranie, umanistă şi profundă […] Cu un stil strălucitor graţie căruia redescoperim toată bogăţia limbii franceze şi curioasele ei subtilităţi, Didier Desbrugères ne conduce spre cel mai profund strat al sufletului omenesc.“ Librăria Gargan’Mots


  • img-book

    Thomas Pilaster, scriitorul, și criticul său, Marc-Antoine Marson. Primul în texte niciodată publicate în timpul vieții, al doilea în note introductive, prefață, cronologie și note de subsol. O bătălie mai pasionantă decât Războiul stelelor (sau Cântecul astrelor, cum veți vedea) pentru unii cititori. Și da, inclusiv cu laserul, manevrat abil de criticul înverșunat pentru a descoperi, printre ștersăturile de pe un manuscris, greșeala revelatoare.

    Perechea fictivă autor-critic inventată de Éric Chevillard, unul dintre cei mai non-conformiști scriitori francezi contemporani, se luptă pe muchia literaturii, pentru literatură și grațiile ei. O luptă care nu încetează niciodată, nici după moarte. A autorului sau a literaturii, a criticii literare sau a unei femei iubite.


  • img-book

    Epuizată după ce şi-a căutat ore în şir fostul iubit pe străzile unui oraş necunoscut, o femeie intră într-o librărie şi acolo, printre cărţile în mijlocul cărora încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceaşcă de ceai. Este acesta sfârşitul poveştii? Cum poţi şti care e adevăratul sfârşit? Când te părăseşte iubitul, când te împaci cu gândul, când renunţi să-l mai urmăreşti, când închei cartea despre el? Şi ce înseamnă o poveste de dragoste? E mai întâi povestea sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubeşti un bărbat? Poţi învăţa din cărţile scrise de alţii? Poţi scrie apoi povestea pentru alţii?

    Totul începe cu sfârşitul în acest roman hiper-lucid şi tulburător despre o dublă obsesie, singurul roman al autoarei de proză scurtă Lydia Davis, câştigătoare a Premiului Man Booker 2013.

    „Bucurie mare: Lydia Davis a câştigat Premiul Man Booker International. Niciodată nu a nimerit un premiu literar ţinta atât de bine, aproape la fel de bine cum o nimereşte ea în povestirile ei, ingenioase, jucăuşe, inventive din punct de vedere formal şi neaşteptat de puternice (faţă de cât de scurte sunt). […] E o plăcere s‑o citeşti. Nu mai e alt scriitor ca ea.” The Guardian


  • img-book

    Aproape de inima vijelioasă a lumii este povestea unei vieţi trăite cu o intensitate şi o luciditate extreme. Joana, o tânără de familie bună, se străduieşte să împace lumea strălucitoare din mintea ei cu realitatea exterioară, pe care o studiază cu inteligenţa stranie a unei vipere, cum o consideră o mătuşă în copilărie, înainte de a trimite fetiţa orfană la un internat, ca să scape de ea. Viperă o va numi mai târziu şi soţul ei, şocat de miracolele care țâșnesc în cascade din vorbele Joanei.


  • img-book

    Simon Nardis (auziţi deja muzica?) e salvat. Nu mai bea, nu mai ia droguri, nu se mai aruncă în legături pasagere cu femei, nu mai cântă jazz. E sănătos, are o viaţă echilibrată, o soţie iubitoare, o situaţie respectabilă ca inginer specialist în încălzirea halelor industriale. Şi e mort pe dinăuntru.

    Dar, într‑o seară, la un club, într‑un mic oraş la marginea mării, se aşază în faţa unui pian. Cu un pahar în mână. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. „Debbie îl trăsese pe Simon într‑o zonă oarecum sexi, un pic vulgară, de o indecenţă, ca să zic aşa, moderată, totul într‑un swing cu scandări răspicate. (…) Suna foarte bine. Îmi imaginez că Debbie se freca, lasciv, de pian, cu mişcări de femeie fatală, stil anii ’40. Pianul lui Simon şi vocea şi trupul lui Debbie se seduceau reciproc. Publicul era în extaz.” Trenurile pleacă din gară, unul după altul, spre casa unde îl aşteaptă soţia răbdătoare şi un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai puţin unul, trenul pasiunii, al recăderii în păcat, al renaşterii.


  • img-book

    Lispector, un monolog interior adresat unui tu nenumit, un imn al vieții și al artei, o meditație filosofică.

    Ora stelei a apărut postum și s-a dovedit a fi opera cu cel mai mare succes la public a autoarei. Este povestea unei fete visătoare sau, cum a spus Lispector însăși în singurul interviu televizat pe care l-a acordat vreodată, este “povestea unei fete care era atât de săracă încât se hrănea doar cu hot dogs. Dar nu despre asta e vorba, de fapt. E vorba despre inocența strivită, despre nefericirea anonimă.“


  • img-book

    La începutul secolului trecut, trei tineri de curând emigraţi din Ucraina şi stabiliţi în Palestina iubesc aceeaşi femeie. Împreună, cei patru întemeiază o comunitate, iar în jurul lor încep să se adune oameni şi poveşti, iubiri şi trădări. O iubită aşteptată jumătate de secol, un copac miraculos care dă fructe de soiuri diferite, un taur purtat pe umeri, un cimitir plin cu ambiţioşi, un aspirator primit din America, un măgar fermecat şi multe altele. Încetul cu încetul, se naşte o naţiune.
    Plină de imaginaţie, umor şi înţelegere a condiţiei umane, această poveste întinsă pe câteva generaţii respectă amănuntele istorice, adaugă o briză de fantezie, forfoteşte de personaje colorate, pline de hachiţe şi defecte, pune în discuţie idealuri sociale şi conflicte regionale, captivează, instruieşte, farmecă.
    Meir Shalev este unul dintre cei mai iubiţi scriitori în ţara lui, iar Roman rusesc face parte din topul celor mai vândute cinci cărţi în Israel. Titlul este un omagiu adus tradiţiei literare de la care se revendică autorul.


    Roman rusesc de Meir Shalev 49,90 lei
  • img-book

    Prinşi într‑o capcană, un puţ în mijlocul pădurii, doi copii, fratele cel Mare şi fratele cel Mic, încearcă să supravieţuiască şi să găsească o cale de salvare. Timp de săptămâni întregi, asupra lor se abat suferinţe greu de imaginat: foame, sete, frig, spaimă, o lentă degradare a sănătăţii fizice şi a celei mintale. Limbajul urmează traiectoria acestei degradări, pornind de la concizia rece a şocului iniţial şi ajungând la completa destrămare a sensului caracteristică delirului, la poezie descătuşată, la strigăt pur în numele tuturor celor prinşi în capcană. Eliberarea din capcană este prilejul unei izbucniri de violenţă care aduce şi lumină asupra situaţiei iniţiale, rămasă neexplicată pe tot parcursul calvarului îndurat de cei doi copii, dar şi o breşă spre realitatea lumii în care trăim.

    „– Când ieşim afară, facem o petrecere.

    – O petrecere?

    – Da.

    – Din‑aia cu baloane, cu lumini şi cu prăjituri?

    – Nu, din‑aia cu pietre, cu torţe şi cu eşafoade.”


  • img-book

    O poveste de iubire fragilă, ca un dans pe marginea prăpastiei, i‑a adus lumină, tandreţe şi curaj în ultimul an de viaţă lui Franz Kafka. Dora Diamant, ultima lui iubită, este şi singura fiinţă care i‑a dat scriitorului puterea de a părăsi în sfârşit casa părinţilor. S‑au mutat împreună într‑un Berlin instabil şi periculos, în care inflaţia făcea ravagii şi antisemitismul lua amploare. Au fost nedespărţiţi până la capăt, iar povestea lor a devenit legendă.

    Splendoarea vieţii, roman premiat şi tradus în peste douăzeci de limbi, suplineşte o lacună mult regretată în biografia şi opera lui Kafka: treizeci şi patru de scrisori şi douăzeci de caiete de notiţe confiscate de Gestapo de la Dora Diamant în 1933, în timpul unei percheziţii. Scrierile atunci dispărute sunt căutate în continuare, dar nu au ieşit la lumină nici până azi. Michael Kumpfmüller, specialist în Kafka, dar şi excelent scriitor de ficţiune, reuşeşte să imagineze, cu o incredibilă varietate de amănunte bine documentate şi într‑un stil întru totul demn de personajul său principal, povestea care, probabil, e cuprinsă în textele confiscate de Gestapo.

    Nu e nevoie să fi citit opera lui Kafka sau să‑i cunoşti biografia ca să poţi savura această poveste de iubire delicată, între o tânără admiratoare şi un bărbat enigmatic şi genial, aflat deja în ghearele morţii.


  • img-book

    Alexis este un cvadragenar care, demult, visa să echivaleze cele 20000 de zile ale unei existenţe cu tot atâtea femei iubite. Acum, confruntat cu realitatea tristă şi mediocră a vieţii sale şi încercat chiar de ideea sinuciderii, caută o ultimă şi disperată scăpare în desfătările propuse de vasul de croazieră Queen of the Baltic. Dar paradisul sexual plutitor va putea să‑i deschidă o nouă cale acestui „cerşetor de dragoste“? Al doilea roman publicat de Andreï Makine sub pseudonimul Gabriel Osmonde trasează necruţător un portret al bărbatului contemporan, „mai mediu ca oricând“.

    În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006) şi Alternaştere (toate traduse la Editura Univers), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.


  • img-book

    Traducere de Dan Munteanu Colan

    Considerată de mulţi dintre criticii care i‑au studiat opera drept capodopera ei, Patimile după G.H. este cartea despre care şi Clarice Lispector considera că i‑a împlinit cel mai bine propriile exigenţe de scriitoare. Roman mistic şi filosofic, set de exerciţii spirituale în căutarea non‑sinelui ascuns în miezul sinelui, Patimile după G.H. pune pe marginea abisului o femeie, una dintre femeile lumii, dar şi femeia din toate femeile.

    Păşind pragul unei camere dosnice din propriul apartament, G.H., o sculptoriţă a cărei viaţă, bine organizată, are acum o neaşteptată breşă, păşeşte într‑o altă stare mentală, o altă conştiinţă a lumii. Dincolo de prag găseşte un semn tulburător lăsat în urmă de servitoarea mereu ignorată, care tocmai şi‑a dat demisia: un desen simplu pe perete, reprezentând un bărbat, o femeie şi un câine. Suntem în Brazilia, unde un asemenea semn nu e niciodată inocent. Nici măcar pentru o artistă sofisticată şi mondenă. În urma umilei servitoare cu pielea întunecată, G.H. se va confrunta şi cu un mesaj întrupat: un gândac bătrân, atât de bătrân încât este martorul întregii istorii umane, pe care o precede şi căreia îi va supravieţui. Efortul ei trepidant de a înţelege mesajul, de a‑l încorpora, de a gândi, de a discerne limita limbajului şi a propriei capacităţi de a gândi în limitele limbajului este transpus într‑una dintre cele mai frumoase, în austeritatea ei, cărţi ale secolului trecut. O răvăşitoare aventură intelectuală, la care bine ar fi să nu se încumete, aşa cum cere autoarea în avertismentul de la început, decât persoanele cu suflet format. Suflet, nu altceva. 

     


  • img-book

    Aţi citit vreo carte de genul Cum să te ajuţi singur? Şi? V‑a ajutat? V‑aţi îmbogăţit, v‑aţi făcut prieteni influenţi, aţi slăbit spectaculos, v‑aţi găsit sufletul‑pereche, aţi scris romanul ăla, aţi dărâmat munţii, aţi scăpat de griji? Hm… încă nu? Poate v‑a lipsit şarpele din Elogiul minciunii – cu ajutorul lui personajele Patríciei Melo chiar scapă de griji: Fulvia Melissa se descotoroseşte de soţul incomod, iar José Guber de jobul extenuant de scrib (norma lui era de două romane poliţiste pe lună), îşi găseşte inspiraţia şi ajunge mare autor de best‑seller‑uri de genul Cum să te ajuţi singur. Din toate cotloanele cărţii pândesc cobre, vipere, crotali, sâsâie, şuieră, se încolăcesc şi se descolăcesc mai departe (chiar dacă uneori cad în depresie şi refuză să muşte), se târăsc implacabil spre coadă (a lor şi a romanului). Îi auziţi cum fojgăie? Sss, şşş, sss! Parcă totuşi e mai sănătos să râzi din toată inima ca să scapi de griji – la asta chiar că ajută Elogiul minciunii.

    „Precedentul roman al Patríciei Melo, Asasinul, povestea unui bărbat sărac din São Paolo care e propulsat din greşeală într‑o carieră de ucigaş plătit, a fost şocant, amuzant şi neaşteptat de uman. Noul ei roman, Elogiul minciunii, este despre un alt bărbat care comite o crimă, de data aceasta după ce se îndrăgosteşte de o femeie cum nu se poate mai nepotrivită. José Guber este un scriitor fără succes care fură intrigi din Camus, Poe, Agatha Christie şi alţii ca să scrie o serie de romane poliţiste ieftine pe care i le comandă pe bandă rulantă un editor nepriceput. În timp ce se documentează în legătură cu efectele veninului de şarpe pentru una dintre cărţile sale, José se îndrăgosteşte de
    Melissa, expertă în herpetologie dar ignorantă în materie de literatură; ea îşi închipuie că romanele plagiate ale lui José sunt o dovadă de geniu criminal şi îl convinge s‑o ajute să‑şi ucidă soţul.“
    New York Times


  • img-book

    Un tată mai degrabă grunge străbate Danemarca în ultima parte a secolului trecut, împreună cu fiul său de nici zece ani, căruia îi spune în fiecare seară fragmente dintr‑o poveste amintind de Hans Christian Andersen. Cei doi sunt fugari, tatăl se ascunde, trăieşte din expediente, nu‑şi trimite copilul la şcoală, pare să‑şi condamne fiul la o viaţă absurdă – şi, cu toate acestea, relaţia celor doi e mai adevărată şi mai strânsă, în halucinanta ei complexitate, decât a multor familii fericite care respectă regulile.

    Anarhist, spirit rebel, artist, nomad, cu izbucniri violente inexplicabile, dar şi cu o delicateţe şi o înţelepciune din altă lume, tatăl din acest roman e un personaj care nu poate fi uitat şi a cărui moştenire îl va transforma pe fiul lui într‑un adult incapabil să trăiască superficial şi burghez, incapabil să se lase domesticit până la capăt. Îl marchează pentru totdeauna cu semnul tragic al străinului. Aşa cum bunicul ipocrit, predicator rigid şi pervers, îşi marcase la rândul lui fiul.


  • img-book

    A.M. Homes (născută în 1961, în SUA, Washington D.C.) e una dintre cele mai importante scriitoare americane ale momentului. Cărţile ei au stârnit vâlvă atât prin temele controversate ale actualităţii pe care le abordează, cât şi printr‑un stil desăvârşit, astfel încât a fost comparată cu autori ca Don DeLillo, Jonathan Franzen, John Irving. A mai publicat, printre altele, romanele Jack (1989), povestea unui băiat care descoperă, după divorţul părinţilor, că tatăl lui e homosexual, In A Country of Mothers (1993), The End of Alice (1996), în care naratorul e un criminal condamnat pentru pedofilie, Music for Torching (1999), Cartea asta îţi va salva viaţa (2006), precum şi Sunt copilul amantei (2007), o carte autobiografică despre prima ei întâlnire, când avea deja 31 de ani, cu adevăraţii ei părinţi (a fost adoptată la naştere). Pentru Ziua Recunoştinţei ( May We Be Forgiven , 2012) a primit Women’s Prize for Fiction în 2013 (numit înainte Orange Prize).

    În Ziua Recunoştinţei doi adolescenţi, Nate şi Ashley, rămân în grija unchiului, un istoric liniştit şi retras, după ce tatăl ajunge la închisoare pentru că şi‑a ucis soţia, pe care a prins‑o în flagrant delict tocmai cu fratele lui.

    „Romanul începe în forţă – şi apoi se dezlănţuie cu adevărat. Nu‑mi amintesc când am citit ultima dată un roman cu o asemenea intensitate narativă; o relatare necruţătoare a unui an catastrofal, violent, comic şi sumbru totodată, aducător de profunde schimbări în viaţa unei familii americane disfuncţionale. De‑a dreptul uimitor.“

    Salman Rushdie


  • img-book

    Cizme – 1940. Doi militari de carieră, unul nazist, unul nu, râvnesc onoruri rezervate scriitorilor. Sunt siguri că le vor obţine, că vor intra cu cizmele lor butucănoase într-un sălaş al muzelor, primul bazându-se pe contextul politic, al doilea pe autoritarismul lui.

    Robă – La Academia Braziliană de Litere totul e după model franţuzesc, începând cu sediul, palatul Micul Trianon din Rio de Janeiro. Cei patruzeci de nemuritori poartă un costum de gală somptuos, robă cu fireturi aurite şi o spadă. Dar nu de spadă se folosesc ei atunci când trebuie să se apere, ci de limba bine ascuţită! Se pricep foarte bine, chiar şi la 80 de ani, să manevreze cu viclenie cuvinte care ustură, spintecă, ucid de-a binelea.

    Cămaşa de noapte – Diafană, transparentă, ţesută din lumina răsăritului, cămaşa aceasta metaforică e singurul veşmânt care o acoperă pe iubita poetului în versurile lui. Iar versurile îi aduc autorului un binemeritat loc printre nemuritori. Numai că şi nemurirea aceasta e metaforică. După moartea poetului Antônio Bruno, la Micul Trianon se declanşează un mic război. Militarii care asediază palatul sunt respinşi cu brio de bătrânii academicieni versaţi în dueluri verbale şi literare, cu ajutorul a patru muze mai mult sau mai puţin suave, fostele amante ale lui Bruno.


  • img-book

    La Antipozi, copiii sunt ţinuţi în izolare până la 16 ani. Vitrinele expun manechine vii. O dată în viaţă, sezonul tablourilor vivante îţi decide viitorul, căsătoria, soarta.

     

    Clipeşte şi toate şansele ţi s‑au spulberat.

    Respiră şi vei avea o viaţă lipsită de râsete.

    Mişcă‑te şi nu‑ţi vei mai găsi perechea.

     

    Un sculptor de galioane (statuile fixate de prora vaselor cu pânze) şi un vitrinier văduv transformă orăşelul neo‑zeelandez Marumaru în scena unei confruntări fantastice între artă şi viaţă, între minciună şi adevăr, între iubire şi nebunie. Cu o intrigă demnă de Dickens, Creatorii de manechine este în acelaşi timp un roman istoric, povestea unui naufragiu pe‑o insulă pustie, o reinterpretare a unei piese de Shakespeare, o tragedie de la Antipozi.


  • img-book

    În primul roman semnat de Andreï Makine cu pseudonimul Gabriel Osmonde apare o temă care revine obsesiv în cărțile sale ulterioare, ceva ce societatea occidentala ascunde și într‑un fel aseptizează: trupul femeii extreme, trupul pe care Laura B. încearcă să nu și‑l vadă, mai ales în oglinzile care simbolizează privirea celorlalți. Și mai apare și ninsoarea – o altă imagine recurentă în proza lui Osmonde – care aici declanșează jocurile memoriei: amintirea unei vieți care a trecut ca un fulger, a unei căsătorii eșuate, a unei maternități dificile. Laura B., o femeie foarte inteligentă, de vârstă mijlocie, cu o existență burgheză de care fiicei ei îi e rușine, se întreabă dacă viața aceasta, care seamănă cu aceea a unui pește într‑un acvariu, mai merită trăită. Ceea ce descoperă ea treptat este că, în această toamnă indiană a vieţii ei, mai sunt posibile iubirea, senzualitatea dezlănțuită și pasiunea extremă.

    În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006) şi Alternaştere (2011, în curs de traducere la Univers), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.


  • img-book

    Imaginarul nu este definit de Burgos ca fiind ceva stabil, ci ca o intalnire, o rascruce; este vorba de intalnirea dintre pulsiunile interioare ale creatorului si presiunile exterioare ale mediului. La aceasta se adauga intalnirea dintre imaginarul creatorului si cel al receptorului care vine catre un text, catre o opera, cu pulsiunile si presiunile sale. Pe acest fundament teoretic isi cladeste Burgos lectura pe care o face imaginarului poetic sau pictural la Baudelaire, Apollinaire, Michaux, Klee, Delaunay, la care se adauga o schita de analiza a imaginarului teatral atat cat este el reprezentat in piesele de o factura cu totul speciala ale lui Kandinski.


  • img-book

    Vânători-culegători cu un mod de viaţa seminomad, aborigenii sunt primii locuitori ai Australiei. În secolul al XVIII-lea, britanicii debarcă pe insula-continent, care pentru ei este un pământ pustiu de cucerit. Băştinaşii ? „Primitivi“ fără agricultură sau bunuri materiale, pe care nimic nu pare să-i lege de acest pământ. Dispreţuiţi, combătuţi, spoliaţi, negaţi, aborigenii suportă colonizarea şi legile discriminatorii. În pragul extincţiei la începutul secolului XX, poporul negru se ridică, reclamă egalitatea cetăţenească, recunoaşterea culturii sale şi a drepturilor ancestrale asupra pământului. Stephen Muecke şi Adam Shoemaker schiţează trăsăturile fundamentale ale unei civilizaţii de o înaltă spiritualitate, a cărei identitate se înrădăcinează în peisajele modelate de străbuni în Timpul Visului.


  • img-book

    În Franţa zilelor noastre, generalul Charles de Gaulle revine pe scena politică pentru a rezolva problema decăderii spiritului francez, a mondializării şi a dispariţiei valorilor tradiţionale ale ţării sale. Apariţia Generalului, mort de patruzeci de ani, alimentează numeroase controverse şi teorii, care de care mai fanteziste. A trăit oare până la vârsta de o sută douăzeci de ani, iar decesul şi înmormântarea sa au fost doar o înscenare? Este vorba de un impostor? I-a fost trupul păstrat prin congelare, asemenea personajului jucat de Louis de Funès în Hibernatus? Misterul rămâne neelucidat, iar retragerea Generalului este redată într-o notă de fantastic. Benoît Duteurtre resuscitează mitologia spiritului francez într-o fantezie romanescă din care nu lipsesc reflexiile şi observaţiile cât se poate de realiste asupra Franţei contemporane.


  • img-book

    Istoria unui băiat evreu silit să-și părăsească țara și să fugă în Brazilia din pricina nazismului în ascensiune din Germania, Max și felinele poate fi citit la fel de bine ca un roman realist și ca o alegorie. Atunci când vasul pe care s-a îmbarcat naufragiază, iar băiatul reușește să scape pe o barcă de salvare, împreună cu un jaguar înfometat, nu ne putem imagina cum sfârșitul poveștii poate fi unul în care Max, în sfârșit, s-a împăcat cu felinele sale.„Max și felinele este un scurt roman extraordinar. Ar putea foarte bine să-i facă pe cititori să caute alte cărți ale lui Moacyr Scliar care au fost traduse în America.“ Herbert Mitgang, The New York Times Book Review