ISBN: 9781332022404
Cod Produs: 9781332022404 Categorii: , ,

Pachet romane: Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire, Rămâi insula mea de canabis, Cum e să fii fată

de: Corina Ozon, Victoria Serman, Dana Săvuică, Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Melinda de Ross, Miruna Ioani, Andra Nistor, Raluca Feher, Adela Dan,

Despre iubire, cu intrucțiuni de folosire (Corina Ozon)

 

Cea de-a șaptea carte a Corinei Ozon este o surpriză pentru cititorii ei, cărora le oferă de data aceasta o serie de inedite #instrucțiuni de asamblare, conservare, întreținere, reparare… a iubirii.

„Ne naștem cu cromozomul iubirii, strecurat cu grijă în spirala ADN, însă, dacă nu știm cum să o folosim, va acţiona instinctiv și haotic. Părinţii sunt cei care transmit acest pachet genetic, preluat de la generaţiile anterioare. Câţi dintre noi am fost învăţaţi să vorbim despre iubire și cum să o facem?”

 

Rămâi insula mea de canabis (Victoria Serman)

 

Începută ca un schimb de mesaje inițial inocent pe e-mail, o legătură încheiată în urmă cu douăzeci de ani revine în viața Dorei ca un cutremur care-i va zgudui viața din temelii: o dragoste irațională, profundă, care sfidează fără drept de apel timpul, distanța și convențiile sociale.

Ca într-o zi care se repetă la nesfârșit, protagoniștii se regăsesc în fața acelorași alegeri, din care ar trebui să învețe cum să-și schimbe destinul.

 

Cum e să fii fată (Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Săvuică, Victoria Serman)

 

În ultima vreme, sunt aduse în discuție din ce în ce mai mult identitatea feminină, întrebările legate de familie, de ceea ce înseamnă maternitatea pentru femei, de atributele feminității. Nouă autoare ne împărtășesc în această carte surprinzătoare și captivantă perspectiva lor asupra lumii la feminin: Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Săvuică, Victoria Serman.

 

Dacă veți comanda acest pachet, pe lângă reducerea de 40%, veți primi din partea noastra un cadou surpriză!

 

 

114,70 lei 68,82 lei

În stoc

Cantitate
Despre autor
avatar-author
Corina Ozon a absolvit programul MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010. A fost timp de zece ani jurnalist de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1), iar în prezent lucrează în PR&Comunicare la o companie națională. A debutat în 2014 cu romanul Zilele amanţilor (ed. Herg Benet), care s-a transformat într-un bestseller la scurt timp după apariție și, la cererea cititorilor, a devenit primul dintr-o serie primită cu același entuziasm și mult discutată pe rețelele sociale, din care mai fac parte romanele Nopțile amanților (2015), Amanții 3.0 (2015) și Divorțurile amanților (2017). În afara acestei serii, a publicat și volumul de povestiri Până când mă voi vindeca de tine (2016) și romanul Tentații (2016). Cărțile Corinei Ozon sunt citite mult și în diaspora. A avut întâlniri cu cititorii români la Londra, la Madrid și la Torino. În afară de scris și literatură, Corina Ozon e pasionată de pictură, de fizica cuantică, de neuroștiințe și psihologie. Are o fiică, Iulia, și o pisică tărcată, Benjamin. Crede că intelligence is sexy şi obişnuiește să afirme: „Spune-mi ce muzică asculţi ca să-ţi spun cine eşti“.  
Cărți scrise de Corina Ozon
Despre autor
avatar-author
Formată la Universitatea București și Institutul de Studii Politice din Paris, Victoria  Serman a explorat orizonturile științelor umane investindu-se într-o carieră internațională strălucită, alături de companii lider de piață. Această evoluție, aprioric îndepărtată de lumea literară, i-a hrănit universul ideilor cu contextele sale culturale diferite și fascinația pentru oamenii pe care i-a întâlnit. Îndrăgostită necondiționat de cuvinte, Victoria a început să le împletească în povești, purtându-și publicul în călătorii prin lume și prin viață. Primele articole și povestiri semnate de Victoria Serman au apărut în 2015 în revista online Catchy.ro, apoi  ea s-a alăturat grupului de autori ai volumului Ladies in Jazz, cu eseul „Viața ca o improvizație de jazz“. În 2016, Victoria a lansat blogul victoriaserman.ro – idEI&idEaLE, iar în 2017 povestirea ei „Anotimpurile Dianei“ a fost publicată în antologia Cum e să fii fată (Editura Univers). Rămâi insula mea de canabis este primul său roman.
Cărți scrise de Victoria Serman
Despre autor
avatar-author
Formator de opinie în diverse domenii, Dana Săvuică are o vastă experienţă profesională, acumulată în cei douăzeci şi cinci de ani de carieră în TV, modă şi business. Este cunoscută publicului datorită emisiunilor sale TV de mare succes, printre care „5 minute de shopping“, „Dana de Pică“, „Dana“, „Jurnal intim“, „Album duminical“, „Hai să vorbim cu Dana“.  În 1997, a lansat prima şcoală de bune maniere şi dezvoltare personală din România, în parteneriat cu revista Cosmopolitan şi L’Oréal. În acelaşi an a deschis Școala şi Agenţia de modelling Etiquette, care a format modele de renume internaţional. Din 2007, Dana s‑a lansat ca antreprenor, dezvoltându‑şi propriul brand, „Etiquette by Dana Săvuică“, care şi‑a pus amprenta asupra unor colecţii de haine, accesorii, parfumuri şi cosmetice. Dana Săvuică se implică activ în campanii sociale şi activităţi pro‑bono pentru strângerea de fonduri destinate unor organizaţii non‑profit precum Hospice Casa Speranţei, Hope and Homes for Children. A organizat primul festival de modă internaţional din Bucureşti, „East on Catwalk“, având‑o ca ambasador onorific pe actriţa Catherine Deneuve, cu participarea a 13 designeri din Europa. Dana Săvuică este autoarea a două cărţi: Cum să‑l ţin doar pentru mine şi Cum să fiu bărbatul unei singure femei?!, vândute în peste 20 000 de exemplare. Îşi împărtăşeşte stilul de viaţă pe cele două conturi de Facebook, pe Instagram, YouTube şi pe video‑blogul www.danasavuica.ro.  
Cărți scrise de Dana Săvuică
Despre autor
avatar-author
Cristina Andone s‑a născut în Bucureşti, într‑o zi cu un cifru greu de uitat: 7/6/76. Este scriitor, activist educaţional şi trainer de creativitate. Cărţile sale, Poveşti din Pădurea Muzicală, vândute în 120 000 de exemplare, îşi propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică. Astfel, poate că Bach nu va mai fi ruda mai săracă a lui Hornbach. Iar Chopin nu va mai suna a variantă de „shopping“, cu ultima consoană neglijent aspirată. Altfel, Cristina tocmai a terminat un roman despre cum să‑ţi dai demisia din publicitate, intitulat, cum altfel, Plec. Și are în lucru o carte despre ii. Colecţia ei etnografică poate fi admirată atât în ilustraţiile din noua sa carte pentru copii, Enescu şi hora razelor de soare, cât şi în cadrul atelierelor de poveste organizate în Bucureşti şi în ţară.
Cărți scrise de Cristina Andone
Despre autor
avatar-author
Ioana Chicet‑Macoveiciuc este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute şi iubite bloguri româneşti despre familie și creşterea copiilor: www.printesaurbana.ro. Este jurnalist în presa scrisă şi audiovizuală, a lucrat în PR şi comunicare şi organizează evenimente pentru părinţi. A publicat trei cărţi ilustrate pentru copii (Te iubesc, orice‑ai face!, Mami, e gata? şi Băieţelul cu aripă de fluture), intrate în topurile de vânzări încă de la apariţie. Nonficţiune narativă, cartea Ioanei O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă (Editura Univers, 2015) reflectă experienţa personală a unei mame care ştie să zâmbească şi să te facă să zâmbeşti. Cartea a devenit un bestseller cu peste 36 000 de exemplare vândute în mai puțin de doi ani de la lansare. Miercuri, respirăm (Editura Univers, 2016), este primul roman al Ioanei, urmat de Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni (2017).
Cărți scrise de Ioana Chicet-Macoveiciuc
Despre autor
avatar-author
Melinda De Ross este o autoare internaţională bilingvă de literatură contemporană, graphic designer şi fostă campioană la tir sportiv. O parte din romanele ei scrise în limba engleză au fost publicate de edituri americane, iar două dintre ele au ajuns în topurile unor categorii de pe Amazon.com: Unabridged (comedie romantică) şi The Plot (roman de suspans). Mai mult despre Melinda pe website‑ul ei: https://melindadeross.com/.
Cărți scrise de Melinda de Ross
Despre autor
avatar-author
Miruna Ioani e blonda care scrie zilnic pe SiBlondeleGandesc.ro. A început blogul în 2007. De scris, scrie mai demult. Oficial, e medic dentist, mama lui Tudor şi soţia lui Horaţiu, nu neapărat în ordinea asta. La un moment dat, a fost beauty editor la revista ELLE vreme de vreun an şi jumătate. Și gândurile ei de mulţumire se îndreaptă spre toate originile acelei şanse de a fi fost o vreme jurnalist. Nu crede că ar fi putut trăi fericită viaţa asta dacă ar fi trebuit să se întrebe mereu  „cum ar fi fost dacă…“. Apoi, s‑a mutat din ţară şi a fost medic dentist pentru guri străine. Dar nu acesta e motivul pentru care a plecat de‑acasă. „I am a heart‑emigrant“, aşa le spunea tuturor celor care o întrebau ce caută în Anglia. În august 2014 s‑a şi măritat cu motivul pentru care a emigrat, brunetul cu păr creţ, iubirea vieţii ei. Au împreună un băiat pe care au decis să‑l crească acasă. Aşa că, în primăvara lui 2016, a scris cel mai citit articol de pe blogul personal: De ce ne‑am întors în România. Credit foto: Cristina Nichitus Roncea
Cărți scrise de Miruna Ioani
Despre autor
avatar-author
Andra Nistor a lucrat în ultimii zece ani în industria media, pentru trei dintre cele mai importante trusturi de presă din România, coordonând ulterior departamente de media şi marketing atât la nivel local, cât şi în Europa Centrală. Primul articol pe care şi‑a făcut curaj să îl scrie, în urmă cu patru ani, a fost ca răspuns la un text pe care îl citise pe un website pentru femei. Curajul de a‑şi spune părerea în faţa publicului a avut ca rezultat o propunere pentru o rubrică săptămânală. Apoi, în ianuarie 2016, a luat fiinţă blogul ei personal. Andra nu şi‑a început blogul într‑un mod spontan, cum ar fi fost normal, ci împinsă de câţiva prieteni care „se săturaseră“ să o citească pe alte site‑uri, aşa că i‑au făcut cadou domeniul andranistor.ro. Blogul Andrei este unul de opinii, iar autenticitatea părerilor ei este dată de fermitatea cu care sunt expuse, povestite şi împărtăşite.  
Cărți scrise de Andra Nistor
Despre autor
avatar-author
„Complicat cu descrierile. Dacă nu era Revoluţia, aş fi terminat liceul cu o diplomă pe care ar fi scris «Prelucrător prin aşchiere». Am avut noroc, democraţia a deschis în Braşov o facultate de Știinţe Economice, la ţanc, pentru că ai mei nu aveau bani să mă trimită la Drept în Bucureşti. Mama mi-a zis că trebuie să am o meserie, aşa că am dat la secţia Contabilitate şi informatică de gestiune. În anul I, m-am angajat la un ziar local şi şapte ani mai târziu am renunţat la presă pentru că începuse să pută a hazna. Am citit un interviu dat de un patron de agenţie de publicitate, mi-am zis că acolo e de mine și m-am angajat cu un salariu de 300 de dolari, de trei ori mai puţin decât câştigam ca jurnalist. De şaptesprezece ani scriu spoturi şi scenarii, vând branduri de coniac şi credite de nevoi personale şi mă îmburghezesc uşor. Acum şase ani, când mă pregăteam să-mi pun mâinile pe piept şi să aştept să crăp liniştită, poc, am luat-o razna şi am plecat în America de Sud. M-am apucat să ţin un blog în noiembrie 2011 şi de atunci scriu la el. O parte din feher.live (fost feher.wordpress.com) a fost publicată în America dezgolită de la brâu în jos (două volume, căci sunt grafomană) şi în Splendidul Loc al Fericirii Supreme. Mă pregătesc să scriu o carte despre un prelucrător prin aşchiere prins într-o bulă temporală, pentru care 1989 nu a existat.“ Raluca Feher) Foto: Alex Galmeanu - Harper's Bazaar.
Cărți scrise de Raluca Feher
Despre autor
avatar-author
Freelance copyrighter cu 16 ani de experienţă în agenţii mari precum BBDO, PUBLICIS şi MCCANN ERICKSON, Adela Dan deţine un portofoliu care cuprinde campanii pentru branduri importante, premiate la marile festivaluri europene de publicitate. Adela Dan a colaborat la revistele One şi VIP şi scrie scenarii. Este autoare a blogului Adela Spune (https://adelaspune.ro) şi a două volume publicate (Adela Spune şi Poveşti de adormit femeile). Cea de‑a treia carte a Adelei este în curs de apariţie.
Cărți scrise de Adela Dan
Despre acest titlu
Descriere

Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire (Corina Ozon)

 

Cea de-a șaptea carte a Corinei Ozon este o surpriză pentru cititorii ei, cărora le oferă de data aceasta o serie de inedite #instrucțiuni de asamblare, conservare, întreținere, reparare… a iubirii.

„Ne naștem cu cromozomul iubirii, strecurat cu grijă în spirala ADN, însă, dacă nu știm cum să o folosim, va acţiona instinctiv și haotic. Părinţii sunt cei care transmit acest pachet genetic, preluat de la generaţiile anterioare. Câţi dintre noi am fost învăţaţi să vorbim despre iubire și cum să o facem?”

 

Rămâi insula mea de canabis (Victoria Serman)

 

Începută ca un schimb de mesaje inițial inocent pe e-mail, o legătură încheiată în urmă cu douăzeci de ani revine în viața Dorei ca un cutremur care-i va zgudui viața din temelii: o dragoste irațională, profundă, care sfidează fără drept de apel timpul, distanța și convențiile sociale.

Ca într-o zi care se repetă la nesfârșit, protagoniștii se regăsesc în fața acelorași alegeri, din care ar trebui să învețe cum să-și schimbe destinul.

 

Cum e să fii fată (Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Săvuică, Victoria Serman)

 

În ultima vreme, sunt aduse în discuție din ce în ce mai mult identitatea feminină, întrebările legate de familie, de ceea ce înseamnă maternitatea pentru femei, de atributele feminității. Nouă autoare ne împărtășesc în această carte surprinzătoare și captivantă perspectiva lor asupra lumii la feminin: Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Miruna Ioani, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Săvuică, Victoria Serman.

 

Dacă veți comanda acest pachet, pe lângă reducerea de 40%, veți primi din partea noastra un cadou surpriză!

 

 

Detalii

ISBN: 9781332022404
SKU: 9781332022404
Editura: Editura Univers
Traducere:
Număr de pagini:

Doar clienții care au cumpărat cartea pot să lase o părere.

Încă nu sunt păreri.