Pachet Populatii ale lumii + Obiceiurile popoarelor, explicate și ilustrate

544,00 lei

Indiferent de religie sau de limbă, indiferent de rasă ori de culoarea pielii, populaţiile globului sunt creatoarele unor culturi eterogene care deseori se întrepătrund sau se repetă în mod misterios la mari distanţe, depăşind graniţele naţionale. Grupurile etnice pe care occidentalii le numeau „exotice“ nu mai sunt cele descrise de cercetători în secolul XX; globalizarea şi migraţia au determinat schimbări dramatice, obligându-i pe antropologi să redeseneze harta etnică a planetei.Martor al frumuseţii şi bogăţiei acestei moşteniri aflate pe cale de dispariţie, celebrând varietatea culturilor omenirii, Populaţii ale lumii oferă o descriere ştiinţifică adusă la zi a grupurilor etnice celor mai interesante din punct de vedere antropologic, incluzând maorii, romii, masaii, eschimoşii, inuiţii şi indienii amazonieni. Dar nu este numai o sursă de informare foarte bogată: mai mult de 1000 de fotografii excepţionale, puse în valoare de formatul mare al albumului, fac din Populaţii ale lumii un festin pentru iubitorii de fotografie artistică.

Parcurgând paginile acestei cărți, veți face o călătorie printre cele mai deosebite expresii culturale ale umanității: tradiții orale, cultură materială, folclor, dansuri și spectacol. Sunt manifestări, cuvinte și gesturi care au lăsat o urmă adâncă asupra istoriei noastre și care, în perioada actuală a globalizării, merită să fie protejate pentru a fi transmise generațiilor viitoare. Tocmai acesta este motivul pentru care UNESCO a decis să creeze Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității care trebuie conservat – un mozaic multicolor care reprezintă perfect extraordinara abundență și multiplicitate a experiențelor umane care au avut un impact atât de important și de durabil în fiecare regiune a lumii.

Populaţii ale lumii

Patrimoniul Cultural Imaterial al Unesco

Description

Recenzii

Recenzii

Nu există recenzii.

Doar clienții care au achiziționat această carte pot lăsa o recenzie.