Misterul de Crăciun

19,00 lei

Cu puțin timp înainte de Crăciun, Joakim primește de la un librar un calendar advent, cu 24 de ușite închise. Așa începe povestea călătoriei în timp până la descoperirea misterului de Crăciun. În fiecare zi a lunii decembrie, până în Ajun, băiețelul deschide câte o ușă și găsesește câte un desen și o scrisoare, din care reconstituie povestea unei fetițe care, cu ceva timp în urmă plecase într-o călătorie miraculoasă până la peștera din Bethleem, pentru a lua parte la Nașterea lui Iisus. Farmecul acestei povești care se dezvăluie pe măsură ce sărbătoarea se apropie îi cuprinde pe Joakim și pe părinții lui, care vor participa nerăbdători la dezlegarea enigmelor. Alături de Elisabet, băiețelul ajunge în Copenhaga anului 1648, în Bizanțul marii Schisme, în Mira și Damasc, până la locul unde steaua magilor se oprise. Din galeria personajelor întâlnite de cei doi nu lipsesc figurile mitice – păstori, îngeri, Moș Crăciun, recompunând, la fiecare pagină emoția specifică sărbătorii. Istoria îndepărtată și recentă, ficțiunea și jocul cu intrigi și personaje, tainele Nașterii se întrepătrund într-un roman care, în buna tradiție a lui Jostein Gaarder, devine o lectură plăcută și incitantă pentru cititori indiferent de vârstă.

Cod Produs: 9789993186984 Categorie:

Description

Recenzii

Recenzii

Nu există recenzii.

Doar clienții care au achiziționat această carte pot lăsa o recenzie.