Editura Univers: 47 de ani de literatură

Univers, una dintre cele mai prestigioase şi mai longevive edituri din România, are o istorie neîntreruptă de patruzeci și șapte de ani de activitate, timp în care a publicat atât ficţiune, cât şi nonficţiune, de la traduceri fundamentale din literatura universală până la lucrări de critică şi teorie literară, la albume şi enciclopedii.

Editura Univers a adus în bibliotecile cititorilor mai mult de 5000 de titluri, traducând scriitori de primă mărime ai literaturii universale, ale căror cărţi au fost tipărite pentru prima oară în România sub sigla editurii, în colecţiile Romanul Secolului XX, Romanul secolului XXI sau Globus: Gabriel Garcia Marques, J. D. Salinger, John Fowles, Milan Kundera, Michel Foucault, Andrei Makine, Julio Cortazar, George Orwell, Michel Tournier, Ernesto Sabato, Thomas Pynchon, Franz Kafka, Richard Russo, Jostein Gaarder, Boris Vian, Simone de Beauvoir.

Editura Univers, peste 5.000 titluri publicate

Primul proiect de cărţi distribuite împreună cu ziare în reţeaua de presă

În premieră pe piaţa de carte din România, Editura Univers a iniţiat în septembrie 2006, împreună cu ziarul Cotidianul, Colecţia Literatura în care au apărut, din septembrie 2006 până în iulie 2009, 131 de titluri de ficţiune distribuite săptămânal în reţeaua de presă.

Colaborarea dintre Editura Univers şi Cotidianul s-a materializat prin câteva proiecte de anvergură care au avut un enorm succes la public, însumând peste patru milioane de cărţi vândute.

Seriile de cărţi ilustrate “Decouvertes”, “Cele mai frumoase oraşe” şi “Civilizaţii” s-au remarcat atât prin calitatea informaţiei, cât şi prin prezentarea grafică deosebită. De asemenea, colecţia de enciclopedii “100 de minuni ale artei şi arhitecturii”, distribuită în colaborare cu ziarul România liberă şi New York Times Book Review, le-a oferit cititorilor o călătorie în jurul lumii printre cele mai fascinante creaţii ale geniului artistic omenesc, intrate în patrimoniul UNESCO.

Primul proiect de cărţi distribuite împreună cu ziare în reţeaua de presă