Serii de autor (46)
  • img-book

    Reîntâlnirea întâmplătoare dintre doi bărbaţi de vârstă mijlocie, după mai bine de treizeci de ani, declanşează un vârtej de amintiri despre prietenia care‑i legase în copilărie şi adolescenţă, dar şi despre traumele ale căror efecte nu încetează să se manifeste în viaţa lor de adulţi, totul în de acum binecunoscutul stil evocator al lui Per Petterson.
    „O alchimie emoţională fără cusur se desprinde din pagini, care la rândul lor îi lărgesc cititorului înţelegerea condiţiei umane. Este în egală măsură inconfortabil, palpitant şi memorabil.“ San Francisco Chronicle


    Refuz de Per Petterson 27,90 lei
  • img-book

    Amuleta, roman publicat în 1999, reia câteva dintre personajele din Detectivii sălbatici, printre ele Ulises Lima și Arturo Belano, dar mai ales Auxilio Lacouture, poeta uruguayană care devine „mama poeziei mexicane“. Auxilio (numele ei înseamnă ajutor în spaniolă) se numără printre cele mai puternice personaje ale lui Bolaño, iar Amuleta este nodul în care se întâlnesc firele majore ale unei opere literare de geniu. Amuleta conține singura mențiune cunoscută la anul 2666, care a devenit titlul romanului amplu publicat postum. Auxilio este singura persoană care a scăpat arestărilor de la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului în septembrie 1968, ascunsă într‑o toaletă în care a rămas aproape două săptămâni, fără hrană. În 1968 mulți studenți mexicani și‑au găsit moartea în confruntările cu forțele guvernamentale, inclusiv în masacrul de la Tlatelolco, pe 2 octombrie. Vocea lui Auxilio este cea prin care auzim cântecul tinerilor poeți înaintând spre moarte.


    Amuleta de Roberto Bolaño 15,90 lei
  • img-book

    Ca şi Borges, care ştia că o naraţiune de orice fel devine cu atât mai interesantă cu cât este mai misterioasă, Marías scrie despre crimă, sinucideri, chiar şi despre fantome în volumul Când eram muritor. Enigmatice, adesea eliptice, cu personaje dintre cele mai ciudate, de la naratorul-fantomă din povestirea care dă titlul volumului până la asasinul din Binoclul spart sau viitoarea actriţă în filme porno din Mai puţine scrupule, cele douăsprezece povestiri cu finaluri neaşteptate sunt incursiuni în nişte destine sfărâmate sau deraiate de pasiuni bruşte, de orbire, de nefericire sau depresie, istorisite de un narator care pare a sta în afara orbitelor acestor existenţe.


  • img-book

    Castelul din Pirinei, este o poveste de dragoste desfăşurată ca un roman epistolar între un bărbat şi o femeie, Solrun şi Steinn, care se revăd în mod neaşteptat după treizeci de ani de la despărţirea lor. Obsedată de întrebări metafizice şi de angoasa dispariţiei din această lume, tânăra Solrun caută răspunsul la întrebarea pe care specia umană şi l-a pus încă din copilăria sa: există viaţă după moarte? O întâmplare enigmatică şi inexplicabilă raţional, care altcuiva i-ar fi zdruncinat definitiv mintea, este miracolul care îi aduce lui Solrun răspunsul şi împăcarea cu sine însăşi. Până la deznodământul surprinzător din final, în care se dovedeşte că, mai ales în dragoste, nimic nu este mai greşit decât să cauţi cu orice preţ să demonstrezi că ai dreptate.


  • img-book

    „Credinţa superstiţioasă în forţa istorică a comploturilor (de tip individual sau colectiv) lasă cu totul deoparte cauza principală a eşecurilor de care au avut parte atât indivizii, cât şi statele: slăbiciunile omeneşti. Slăbiciunile noastre ruseşti au fost cele care au determinat tristul curs al istoriei noastre – absurditatea schismei religioase provocate de Nikon, violenţele nesăbuite ale lui Petru cel Mare şi incredibila serie de ciocniri care i-au urmat, obişnuinţa seculară de a ne risipi forţele pentru cauze care nu ne aparţin, suficienţa înveterată a nobilimii şi rigiditatea birocratică de-a lungul întregului secol XIX. Nu printr-un efect al unui complot urzit din afară ne-am lăsat ţăranii în mizerie.Nu un complot a determinat grandiosul şi crudul Petersburg să înăbuşe blânda cultură ucraineană. Nu din cauza unui complot patru ministere nu au fost în stare să se pună de acord în privinţa asumării unui dosar sau altul, şi nu din cauza unui complot şi-au petrecut ani întregi în şicane epuizante, mobilizând toate nivelurile ierarhiei. Nu este rezultatul unui complot faptul că împăraţii noştri, unul după altul, s-au dovedit incapabili să înţeleagă evoluţia lumii şi să definească adevăratele priorităţi. Dacă ne-am fi păstrat puritatea şi forţa care ne-au fost insuflate odinioară de Sfântul Serghie din Radonej, nu ne-am mai teme de nici un complot din lume”. (Fragment din DOUĂ SECOLE ÎMPREUNĂ. EVREII ŞI RUŞII ÎNAINTE DE REVOLUŢIE)


  • img-book

    Într-un tren care duce la Veneţia, un bărbat îşi priveşte tovarăşii de compartiment, un ciudat triunghi format din doi bărbaţi şi o femeie, cu o curiozitate care pare a anticipa faptul că destinele acestora se vor intersecta cu al său. Frumoasa femeie adormită, cu faţa acoperită de plete lungi, va deveni obsesia protagonistului, unul dintre bărbaţi va muri, celălalt îşi va recăpăta libertatea. Viaţa de artist a naratorului, trăită în hoteluri luxoase, o viaţă de repetiţii şi de concerte, îi conferă o detaşare fantomatică de evenimentele povestite, în care el însuşi are un rol principal dramatic şi, în cele din urmă, tragic cel puţin pentru unul dintre personaje. Acest roman fascinant şi ciudat al lui Javier Marías, anunţat de The New York Times Book Review drept „uimitor“ a fost tradus în peste treizeci şi cinci de limbi şi a fost vândut mai mult de cinci milioane de exemplare.


  • img-book

    Casa Matrionei, una dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante proze ale lui Soljenitîn, este povestea unui profesor de matematică exilat în propria patrie, care porneşte în căutarea Rusiei profunde, idealizate, acea Rusie încă pătrunsă de fiorul creştin pe care regimul stalinist n-a reuşit să-l înăbuşe. La capătul călătoriei sale, profesorul găseşte adăpost în izba Matrionei, o femeie simplă, graţie căreia descoperim noi faţete ale sufletului slav, atât de drag autorului. În Incident la gara din Kocetovka, adjunctul unui şef de gară dintr-o localitate uitată de lume, care a îmbrăţişat cu entuziasm şi candoare cauza comunistă, este nevoit să hotărască soarta unui om şi cade pradă scepticismului, ruşinii şi îndoielilor.


  • img-book

    Pentru Hans Thomas, un băiat de doisprezece ani care pleacă împreună cu tatăl lui la Atena, în căutarea mamei sale “rătăcite în lumea modei”. Un personaj enigmatic îi dăruieşte pe drum o lupă, apoi băiatul primeşte o carte minusculă în care citeşte o poveste având similitudini bizare cu detalii din propria-i viaţă. Misterul cărţilor de joc esteo poveste în interiorul altei poveşti, un joc la graniţa între realitate şi fantezie demn de Lewis Carroll.


  • img-book

    Trecând prin numeroase mutilări și rescrieri cauzate de represiunea sovietică, romanul publicat în 1968 în Occident transpune în ficțiune experiențele carcerale ale scriitorului, condamnat la 8 ani de detenție în Gulagul comunist. În ziua în care un diplomat rus anunță, pe ascuns, ambasada americană de intențiile URSS-ului de a construi o bombă atomică, intelectualii și oamenii de știință din lagăre sunt mutați într-o închisoare de la periferia Moscovei și forțați să lucreze la realizarea viselor aberante ale lui Stalin. Violența, iluzia libertății, sentimentul comuniunii sunt reperele zilnice ale prizonierilor bolgiei dantești transferate în estul Europei.„Un roman de o inegalabilă măiestrie artistică, un antidot împotriva uitării.“ Booklist


  • img-book

    Blues pentru o pisică neagră este o colecție de povesitiri în care Boris Vian își mărturisește pe spații mici pasiunea pentru firescul răsturnat cu susul în jos și pentru jocurile infinite cu limbajul și literatura. Pe fondul celui de-al doilea Război Mondial, lumea a luat-o razna, dar toate personajele se luptă pentru a salva aparențele. Protagoniștii sunt dintre cei mai ciudați, iar acțiunile lor în acord cu lumea în răspăr. Pescari de timbre, sculptori de pietre de morminte, motani-negri-vorbitori-englezi iubitori de băuturi fine sunt reprezentativi pentru stilul lui Boris Vian.


  • img-book

    Naratorul din Următoarea poveste se trezeşte într-o dimineaţă, în mod inexplicabil, într-o cameră de hotel din Lisabona care i se pare familiară: este aceeaşi încăpere în care se aflase cu douăzeci de ani în urmă, pentru o aventură cu iubita lui de atunci. Călătoria aceasta este de fapt o plonjare în apele întunecate ale inconştientului: poate că Nooteboom ne sugerează, în ultimele pagini ale cărţii sale, că întreaga poveste acoperă ultimele câteva secunde din viaţa personajului său


  • img-book

    Romanul cel mai celebru al lui Javier Marías: o întâlnire de dragoste ratată, moartea misterioasă a unei femei chiar în braţele naratorului, fără un motiv aparent şi pe neaşteptate, căutarea unui sens al acestei enigme se desfăşoară pe parcursul a peste trei sute de pagini năucitoare, pline de suspans şi de imprevizibil, într‑o carte în care, la fiecare rând, cititorul simte forţa uriaşă a destinului.„Este o carte într‑adevăr neobişnuită a unui scriitor neobişnuit, extraordinară… Ar trebui să fim fericiţi că asemenea cărţi există“.Literarisches Quartet


  • img-book

    Faţa întunecată a timpului este, după expresia autorului, „un fals roman“, care are ca pretext cu o relatare despre efectele ficţiunii – apariţia volumului Romanul Oxfordului şi impactul său neverosimil, uneori comic, alteori straniu, asupra lumii universitarilor din Oxford, lumea descrisă în carte.Faţa întunecată a timpului vădeşte o sensibilitate acută în explorarea unui tărâm plin de umbre al experienţei umane, acolo unde cuvintele nu prea ajung… este o culme a carierei literare de până acum a autorului.“ Salman Rushdie „În cea mai bună manieră a lui Borges, acest hibrid literar al lui Marias este luxuriant şi misterios“. The Hudson Review


  • img-book

    Iarba roşie este înainte de orice o plonjare în subconştient. Wolf, inventatorul unei maşini a timpului, vrea să-şi sondeze trecutul şi să-şi înţeleagă viaţa prin intermediul acestei bizare invenţii. Toate personajele romanului sunt în căutarea unui sens al existenţei. În ceea ce-l priveşte pe Senatorul Dupont, el îşi încheie cu bine căutările, reuşind să facă rost de un uapitic, o fiinţă micuţă care-l va face fericit pentru tot restul vieţii. Faptul că Senatorul Dupont este un câine înzestrat cu darul vorbirii şi e singurul ce pare a fi atins starea de beatitudine, stare ce seamănă izbitor de mult cu prostraţia, este încă una dintre ironiile amare ale acestui autor la care invenţia verbală şi amestecul regnurilor nu sunt niciodată gratuite, iar farsa şi lirismul merg mână în mână în subminarea romanului realist.


    Iarba roşie de Boris Vian 19,90 lei
  • img-book

    Ritualuri este o poveste enigmatică despre destinul a trei bărbaţi: o carte a cuvintelor şi a ritualurilor atât de necesare omului, acest „mamifer trist, care se piaptănă”Inni Wintrop, un personaj straniu, de o luciditate dureroasă, este legătura între Arnold Taads şi Philip Taads, tată şi fiu, înstrăinaţi unul de altul, dar pe care îi uneşte aceeaşi soarta. Ritualuri este o poveste enigmatică despre destinul a trei bărbaţi: o carte a cuvintelor şi a ritualurilor atât de necesare omului, acest „mamifer trist, care se piaptănă””Cred cu tărie că Ritualuri este cel mai bun roman al lui Cees Nooteboom, şi, într-un anumit sens, este centrul întregii sale opere.” – Arnold Heumakers, de Volkskrant
    „Tonul provocator cu care acest roman răspunde viziunii apocaliptice este de o originalitate fără precedent.“ – Frankfurter Allgemeine Zeitung despre Ritualuri„Toată opera sa denotă o erudiţie şi o stăpânire perfectă a limbajului, însuşiri pe care în America nu le vom găsi decât la Nabokov şi Guy Davenport.“ – Robert Buckeye, Review of Contemporary Fiction


    Ritualuri de Cees Nooteboom 19,90 lei
  • img-book

    Smulgătorul de inimi este una dintre cărţile cele mai puternice şi mai teribile despre dragostea maternă. Romanul desfăşoară în faţa ochilor cititorului povestea iubirii unei mame faţă de copiii ei, o dragoste auto-devoratoare, sacrificială şi posesivă, redată într-un registru uneori suprarealist, alteori oniric, de cele mai multe ori însă cu accentele unei realităţi halucinant de adevărate. Tot astfel, universul mental al copiilor, în care totul este posibil, capătă viaţă în acest roman al lui Boris Vian, care nu este cu nimic mai prejos, în tema pe care şi-a ales-o, decât Spuma zilelor.


  • img-book

    Care-i treaba cu femeile? În 1950 Boris Vian publică, sub pseudonimul Vernon Sullivan, Femeile nu-şi dau seama, un roman-pastişă despre proza şi stilul de viaţă american de la mijlocul secolului XX. Cu o clară intenţie parodică, Vian povesteşte aventura întinsă pe câteva zilei a tânărului de bani gata Francis Deacon. Nu lipsesc drogurile, femeile, promiscuitatea fără limite, intervenţiile FBI, urmăririle pe apă şi pe uscat, travestiul şi toate beneficiile materiale pe care America aflată în plină dezvoltare i le poate oferi unui tânăr dispus să nu facă nicio economie când vine vorba de distracţie şi senzaţii tari. În august 1946, Boris Vian a scris în cincisprezece zile J’irai cracher sur vos tombes, (Am să scuip pe mormintele voastre) un roman despre care a pretins, cu complicitatea editorului său, că ar fi tradus din engleză. Cartea era semnată de Vernon Sullivan (autor american) iar numele lui Vian figura ca traducător. Editorul Jean d’Halluin (Editions du Scorpion) care era în căutarea unui best-seller american, a aflat în această carte a unui autor fictiv un asemenea succes de piață, încât l-a implorat pe Vian să mai scrie o continuare. Vian a mai scris încă două aşa-zise romane „americane“ semnate Vernon Sullivan, iar Femeile nu-şi dau seama (Elles se rendent pas compte) este unul dintre acestea.


  • img-book

    Devenit un clasic al literaturii neerlandeze, Philip şi ceilalţi este romanul iniţiatic al călătoriei unui tânăr care porneşte în căutarea unei fete sau a unei poveşti, într-o lume în care realul şi oniricul se întrepătrund până la confuzie.


  • img-book

    După ce fură inima de aur a unui preot, un asasin ajunge să fie urmărit de poliţişti pe acoperişuri şi să fie ucis, în joacă, de un copil de şase ani. Lupul Denis, un animal civilizat şi vegetarian, se transformă în om şi are accese de ferocitate inexplicabile. O maşinărie se îndrăgosteşte de o fată şi îi recită versuri de dragoste. Peste Paris se lasă o inexplicabilă ceaţă albă, cu proprietăţi afrodisiace, care-i face pe oameni orbi şi mai fericiţi ca niciodată… Un univers fantast, cu accente de umor negru şi poezie intensă, cu care cititorii lui Boris Vian sunt deja obişnuiţi. În 1949, Boris Vian a publicat volumul de nuvele Les Fourmis (care a apărut în româneşte sub titlul Blues pentru o pisică neagră). Dar în afară de acestea mai avea o serie de nuvele publicate în reviste, şi alte câteva care au rămas inedite, cum ar fi Licantropul sau Omul de zăpadă. Aceste excelente proze scurte au fost reunite de Fayard în volumul IX al Operelor complete de Boris Vian şi sunt propuse de Editura Univers publicului românesc sub forma acestei cărţi.


    Nuvele inedite de Boris Vian 19,90 lei
  • img-book

    Volumul cuprinde prima piesă a lui Boris Vian tradusă în românește, Ecarisajul pentru toți, urmată de seria de Cronici romanțate apărută în volumul de opere complete. Ecarisajul pentru toți este una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Vian, în care umorul negru, absurdul și jocurile de cuvinte amintesc teatrul lui Eugène Ionesco. Cât despre Cronicile romanțate, acestea fac parte dintr‑o categorie de texte aparte scrise de Vian și apărute inițial în publicații periodice precum săptămânalul La Rue: colorate, incisive, ciudate sau sobre, Cronicile sunt un dublu portret, al epocii lui Vian și al preocupărilor autorului: viața mondenă, jazz‑ul, automobilele, literatura, stilul de viață american.


  • img-book

    În 1943, soţia lui Boris Vian, Michelle, s-a îmbolnăvit şi a trebuit să sufere o intervenţie chirurgicală. Ca s-o amuze pe Michelle în timpul convalescenţei, Boris Vian scrie Conte de fées à l’usage de moyennes personnes (Poveste de adormit oamenii obişnuiţi) şi o ilustrează cu desene făcute de el însuşi. Împreună cu trei nuvele – Pompierii, Pensionarul şi Amintirea – textul acestei „poveşti” constituie un volum pe care fanii lui Boris Vian vor fi încântaţi să-l citească.

    „Pompierii” este scurta discuţie dintre tată şi fiu, după ce acesta din urmă reuşise să incendieze salonul casei; cum fuseseră programaţi pentru intervenţia pompierilor abia pentru a treia zi, hotărăsc să facă împreună o excursie de vreo câţiva ani, până ce lucrurile se vor fi aranjat. Seninătatea din prima povestire se transformă în frică şi oroare în „Pensionarul”, o întâlnire nefericită dintre un bătrân şi trei liceeni. „Amintirea” este o nuvelă despre o femeie fascinantă din oraşul unde se afla pe atunci cea mai înaltă clădire din lume – New York.  „A fost odată un prinţ frumos ca lumina zilei”; aşa începe „Povestea de adormit oamenii obişnuiţi”, care vorbeşte despre aventura prinţului plecat în căutarea unui zahăr preţios şi rar.


    Amintirea de Boris Vian 19,90 lei
  • img-book

    Când lumea pare a se nărui în jurul lui Arvid – un divorț iminent, diagnosticarea unei maladii grave a mamei lui, situaţia politică a lumii –, amintirile sunt cele care‑l ajută să găsească un sens în inexplicabil și să nu se scufunde definitiv. Un roman despre nostalgie, singurătate,
    despre relații de familie complicate și despre necruțătoarea trecere a timpului. „Petterson, într‑un scris fără pretenții, dar cu o abilitate extraordinară, face ca statul pe marginea acestui abis personal și mut să pară eroic. Există o calitate pe care o pot numi doar farmec, sau ceva asemănător farmecului, în sensibilitatea esențialmente întunecată și singuratică a autorului. Arvid nu e un personaj special. Nu e nici fiul favorit, nici oaia neagră a familiei, ci copilul mijlociu universal,
    care tot timpul e trecut cu vederea. Și totuși, Arvid exercită un fel de atracție gravitațională asupra cititorului, păstrându‑și echilibrul în situația plină de contradicții, lipsită de dragoste în care s‑a trezit pe neașteptate. Poate că nu pare a fi mare lucru, dar e chiar foarte mult.“
    Stacey D’Erasmo, New York Times Book Review


  • img-book

    „Cartea asta e clădită ca un oraș, ca ideea unui oraș. Mi‑am dorit ca titlul să exprime asta. Şi chiar o face. Poveștile sunt cartiere, personajele sunt străzi. Restul e timp care trece, sete de a rătăci și nevoie de‑a privi. Am călătorit preț de trei ani prin City. Dacă vrea, cititorul poate să meargă pe urmele mele. E lucrul cel mai frumos, dar și cel mai greu din orice carte: Poți oare parcurge drumul făcut de altcineva? În ce privește personajele – străzile –, e câte puțin din toate. Avem un uriaș, un mut, un frizer care în zilele de joi tunde oamenii pe gratis, un general, câțiva profesori, copii care bat mingea, un puști de culoare care trage la coș și nimerește de fiecare dată. Astfel de oameni.“ Alessandro Baricco

    Alessandro Baricco (n. Torino,1958) a studiat filozofia și pianul și și‑a început cariera de scriitor publicând două volume de eseuri despre muzică și articole pentru La Repubblica și La Stampa. În 1991 i‑a fost publicat primul roman, Castele de mânie, pentru care a primit Premio Campiello si Prix Medicis Etranger (1995). În 1993 a întemeiat o școală de creative writing numită Scuola Holden, după personajul lui Salinger. În același an, romanul Ocean Mare a fost recompensat cu Premiul Viareggio. Romanele Mătase și Fără sânge l‑au consacrat ca fiind unul dintre cei mai traduși scriitori italieni contemporani, ajungând pe primele locuri în topurile de bestsellers din Italia și Franța. Pentru romanul City, a lucrat cu banda franceză Air la albumul City Reading – fragmente din roman în lectura autorului combinate cu muzica trupei. În curs de apariție la editura Univers, romanele Castele de mânie, Ocean Mare, Fără sânge și O poveste. 


    City de Alessandro Baricco 34,90 lei
  • img-book

    Miles ia cina la nişte oameni pe care nu‑i cunoaşte, invitat de un amic. Înainte de desert, se ridică de la masă, se duce la etaj şi se încuie în camera de oaspeţi. Refuză să mai iasă de acolo. Refuză să scoată vreun cuvânt. Gazdele sunt înnebunite, dar nu‑l pot da afară. Vestea se întinde în toată ţara, transformându‑se într‑un adevărat fenomen social şi mediatic. Printre personajele implicate în povestea lui Miles, se numără o femeie între două vârste, aflată într‑un moment de răscruce al vieţii şi al carierei ei, un bărbat trecut de prima tinereţe, afectat de pierderea partenerului de viaţă, o octogenară pe care familia vrea s‑o interneze împotriva voinței ei într‑un cămin de bătrâni şi o fetiţă deșteptissimă de nouă ani, a cărei inteligenţă precoce îi atrage antipatia colegilor şi a profesorilor. Triumful cel mare al cărţii e în slalomul înnebunitor printre jocurile de cuvinte, care transformă Era să fiu eu într‑o palpitantă cursă printre obstacole, ca un thriller lingvistic cu personaje experte în dezamorsarea bombelor de limbaj. Deşi absent în cea mai mare parte a romanului, Miles marchează vieţile celor din jur. În acelaşi timp ne deschide ochii către o realitate incomodă, una din care fiecare dintre noi şi‑ar putea dori să evadeze, la un moment dat. Ţi s‑ar putea întâmpla şi ţie.


    Era să fiu eu de Ali Smith 33,90 lei
  • img-book

    Spuma zilelor, publicată în 1947, este romanul care l-a făcut celebru pe Boris Vian, “copilul teribil” al literaturii franceze. Prima ediţie în România a “celui mai sfâşietor roman de dragoste din literatura contemporană” după afirmaţia lui Raymond Queneau, a fost publicată de Univers în 1969. După mai mult de patruzeci de ani, apare o ediţie a romanului într-o nouă traducere. Este o poveste, scrie autorul, “ în întregime adevărată, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul” despre dragostea a două personaje, Colin si Chloe. Frumoasei Chloe, o creatură la fel de frumoasă precum piesa muzicală cu acelaşi nume interpretată de Duke Ellington, îi creşte în plămân un nufăr uriaş care o sufocă. Apartamentul lui Colin, în care locuieşte cuplul, se strâmtează şi lucrurile dinăuntru se degradează şi se descompun într-un ritm accelerat, metaforă a maladiei, a sărăciei sau a depresiei care le însoţeşte. Obiectele au o viaţă proprie şi se comportă conform unor legi stranii sau unei logici întâlnite doar în vise. Nici măcar personaje principale nu există cu adevărat în această scriere atât de nonconformistă a lui Vian: Colin şi Chloe au în roman o greutate egală cu a şoricelului gri vorbitor, care la sfârşit se sinucide de durere. Îi întâlnim aici pe Jean-Sol Partre şi pe ducesa de Bovouard cu cortegiul lor de fanatici şi colecţionarii maniaci ai operelor lor, citim despre o sonerie care se desprinde din uşă ca să-şi anunţe stăpânul că a venit cineva în vizită, despre tavane care coboară, ferestre care se întunecă şi se zidesc cu ciudate excrescenţe minerale, despre un pianococktail, o invenţie cu clape de pian care produce cockteiluri cu gustul şi aroma piesei muzicale cântate. Lumea imaginată de Vian pare a fi acea “lume pe dos” a scrierilor vechi: muncitorii câştigă mai mult decât inginerii în subordinea cărora sunt, un doctor în filosofie şi matematici este considerat a fi mai prejos decât bucătarul său, hoţii care vin să fure din Trezorerie sunt “oameni cu tabieturi” şi le place să fure doar la anumite ore.


    Spuma zilelor de Boris Vian 19,90 lei
  • img-book

    ropriul trup te trimite in anticamera mortii. Cum poti fi mai tare decat tine insuti? Cum sa nu te lasi invins de cei care te condamnă nevinovat la moarte civila? In Pavilionul cancerosilor, singurul care incearca să gasească raspuns acestor intrebari e Oleg, protagonistul romanului. Deportat intr‑un lagar de concentrare, ca si Soljeniţin insusi in anii ’50, si bolnav de cancer Oleg crede cu toată fiinta lui că in om exista o putere ascunsa de a iesi invingator din toate incercarile la care e supus. Singura conditie e să nu te indoiesti nicio clipa de aceasta forta si sa o ajuti, cu libertatea gandului, sa iasa la iveala atunci cand totul pare pierdut.

    Romanul unui miracol, Pavilionul cancerosilora avut nevoie de mult noroc pentru a putea aparea. Manuscrisul a ajuns clandestin in Occident, in ciuda supravegherii stricte la care era supus autorul. După publicare, cartea n-a căzut victimă conspiraţiei tăcerii intelectualităţii franceze promoscovite, care a anihilat alte mărturii despre lagărele de concentrare sovietice. Juriul Academiei Suedeze i-a acordat lui Soljeniţin Premiul Nobel cu o neobişnuită promptitudine, atrăgand atenţia intregii lumi asupra zguduitoarei sale depoziţii.


  • img-book

    Arhipelagul Gulag este cartea care a deschis ochii Occidentului asupra ororilor totalitarismului sovietic, aducând la lumină experienţele subumane din lagărele de „reeducare“ prin muncă din URSS. Devenită foarte repede o adevărată biblie a disidenţilor din fostul bloc sovietic, Arhipelagul Gulag este o „încercare de investigaţie literară“ a anilor pe care Alexandr Soljeniţîn i-a petrecut în lagărele groazei, după ce a avut curajul să critice politica lui Stalin.


  • img-book

    De data asta, San‑Antonio e cât pe ce să fondeze o nouă religie, după ce tocmai a descoperit hiba cea mare a religiilor existente: Paradisul promis e cam perimat. Cu o renovare serioasă, ar deveni din nou aţâţător şi irezistibil, credincioșii s‑ar buluci, ar fi bătaie pe rezervări. De asta ar avea nevoie religia pentru o revitalizare serioasă: de un Paradis cu tot confortul, ca un hotel de cinci stele, unde îngerii, în loc să lălăie acompaniaţi de harpe şi lăute, s‑ar ocupa eficient şi discret de room‑service.

    Dar n‑are el timp s‑o facă pe profetul, fiindcă abia pridideşte cu treburile. Abia o salvează pe fiica unui multimiliardar de răpitori şi, o clipă mai târziu, dă peste un cadavru pe fundul mării. Cum seduce o frumoasă ultrabogată, o şi prinde cu minciuna şi cu crima în poşetă. Nici n‑apucă bine să‑i cunoască pe regii, prinţii, bogătaşii, decoraţii şi vedetele de la petrecerea secolului, că se şi pomeneşte printre ei cu grasul de Bérurier, care i‑a tras clapa şi i‑a furat invitaţia.

    Şi‑aşa, din asasin în asasin, din femeie fatală în femeie fatală, din aventură în aventură, se lămureşte San‑Antonio că paradisul de pe insula din Pacific care l‑ar fi inspirat să reformeze întreaga religie nu e chiar atât de paradisiac, ba e mai degrabă varianta de lux a infernului.


  • img-book

    Doctorul Beru e adeptul unor tratamente moştenite din familie: varză cu cârnaţi împotriva ulcerului, vizita la bordel împotriva senilităţii şi, mai ales, râs pe săturate pentru o viaţă sănătoasă.

    Iar fandacsia se vindecă, de cele mai multe ori, cu găinaţ de porumbel – suferinzii de această cumplită boală să se ungă din belşug pe unde‑i doare! Între timp, comisarul San‑Antonio are o durere în spate care i se trage, pe de o parte, de la un cuţit cam infect, pe de altă parte, de la indiferenţa lui, de o rară fervoare, pentru capetele seci care‑l agasează. Dar, cum ultima e un recunoscut remediu natural pentru ură şi protejează bila, somnul şi sentimentul de superioritate, are şanse mari să‑i treacă.

    Sănătate curată şi pentru pacienţii lui Beru şi pentru cititorii lui San‑Antonio!


  • img-book

    Într‑o localitate din Franța al cărei primar este rudă cu Bérurier se petrece un fenomen misterios: natalitatea tinde spre zero. San‑Antonio află din presă că același lucru se întâmplă într‑o localitate de la periferia Londrei, Swell‑the‑Children. Mai mult, au loc două crime care par a nu avea nici un mobil. Cu toate protestele lui, Bérurier trebuie să‑și ia adio de la vacanța idilică la ferma primarului și să plece în Anglia împreună cu San‑Antonio și puștoaica Marie‑Marie, care se ține scai de capul lor. Când San‑Antonio este închis și judecat de un tribunal fantomatic pentru o crimă închipuită, Béru și fetița îi pun la cale evadarea, iar aventurile nu se termină aici: de fapt, de‑abia încep.

    O serie cu 175 de titluri vândute în două sute de milioane de exemplare, un castel cumpărat din drepturile de autor și vândut pentru a plăti răscumpărarea fiicei sale răpite – Frédéric Dard e o figură la fel de senzațională ca și personajul lui, iar cărțile San‑Antonio sunt o lectură de care ar fi păcat să te lipseşti.