Romanul secolului XXI (28)
  • img-book

    Protagonistul, un marginal caustic, ne poartă prin lumea falsului umanism, a corectitudinii politice, a învăţământului decăzut, a psihiatriei, a scriitorilor (un capitol ne înfăţişează, satiric, figuri marcante ale literaturii franceze de astăzi, cu nume nu îndestul schimbate cât să nu poată fi recunoscute) sau a pornografiei. Mizantropia personajului principal alternează cu o puternică iubire de semeni, pe care vrea să-i salveze deschizându-le ochii spre frumuseţe.„Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“, a declarat Andrei Makine, scriitorul care a semnat cu numele Gabriel Osmonde Lucrarea iubirii, carte apărută la Editura Univers.


  • img-book

    Erdosain, protagonistul romanului Cei şapte nebuni (1929), este un erou existenţialist, care străbate străzile din Buenos Aires „cu moartea în suflet“, conştient de „zădărnicia de a trăi fără iluzii“. Este un inventator care, împreună cu Astrologul, visează la o societate nouă, care nu se poate baza decât pe minciună, căci „oamenii nu se cutremură decât cu minciuni“. O societate în care îşi vor găsi locul genii apocrife, literaţi de tejghea, inventatori de cartier, profeţi de parohie, oameni politici de cafenea, filosofi de centre recreative, cruciaţi ai furculiţei şi mistici ai oalei. Însă, din păcate, societatea aceasta fictivă seamănă prea mult cu cea în care trăim; după cum ne avertizează autorul, „în realitate se întâmplă la fel şi nimeni nu condamnă“. Astrologul nu face decât „să aplice un principiu vechi pus în practică de toţi escrocii şi reorganizatorii omenirii.“


  • img-book

    Alexis este un cvadragenar care, demult, visa să echivaleze cele 20000 de zile ale unei existenţe cu tot atâtea femei iubite. Acum, confruntat cu realitatea tristă şi mediocră a vieţii sale şi încercat chiar de ideea sinuciderii, caută o ultimă şi disperată scăpare în desfătările propuse de vasul de croazieră Queen of the Baltic. Dar paradisul sexual plutitor va putea să‑i deschidă o nouă cale acestui „cerşetor de dragoste“? Al doilea roman publicat de Andreï Makine sub pseudonimul Gabriel Osmonde trasează necruţător un portret al bărbatului contemporan, „mai mediu ca oricând“.

    În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006) şi Alternaştere (toate traduse la Editura Univers), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.


  • img-book

    A.M. Homes (născută în 1961, în SUA, Washington D.C.) e una dintre cele mai importante scriitoare americane ale momentului. Cărţile ei au stârnit vâlvă atât prin temele controversate ale actualităţii pe care le abordează, cât şi printr‑un stil desăvârşit, astfel încât a fost comparată cu autori ca Don DeLillo, Jonathan Franzen, John Irving. A mai publicat, printre altele, romanele Jack (1989), povestea unui băiat care descoperă, după divorţul părinţilor, că tatăl lui e homosexual, In A Country of Mothers (1993), The End of Alice (1996), în care naratorul e un criminal condamnat pentru pedofilie, Music for Torching (1999), Cartea asta îţi va salva viaţa (2006), precum şi Sunt copilul amantei (2007), o carte autobiografică despre prima ei întâlnire, când avea deja 31 de ani, cu adevăraţii ei părinţi (a fost adoptată la naştere). Pentru Ziua Recunoştinţei ( May We Be Forgiven , 2012) a primit Women’s Prize for Fiction în 2013 (numit înainte Orange Prize).

    În Ziua Recunoştinţei doi adolescenţi, Nate şi Ashley, rămân în grija unchiului, un istoric liniştit şi retras, după ce tatăl ajunge la închisoare pentru că şi‑a ucis soţia, pe care a prins‑o în flagrant delict tocmai cu fratele lui.

    „Romanul începe în forţă – şi apoi se dezlănţuie cu adevărat. Nu‑mi amintesc când am citit ultima dată un roman cu o asemenea intensitate narativă; o relatare necruţătoare a unui an catastrofal, violent, comic şi sumbru totodată, aducător de profunde schimbări în viaţa unei familii americane disfuncţionale. De‑a dreptul uimitor.“

    Salman Rushdie


  • img-book

    În primul roman semnat de Andreï Makine cu pseudonimul Gabriel Osmonde apare o temă care revine obsesiv în cărțile sale ulterioare, ceva ce societatea occidentala ascunde și într‑un fel aseptizează: trupul femeii extreme, trupul pe care Laura B. încearcă să nu și‑l vadă, mai ales în oglinzile care simbolizează privirea celorlalți. Și mai apare și ninsoarea – o altă imagine recurentă în proza lui Osmonde – care aici declanșează jocurile memoriei: amintirea unei vieți care a trecut ca un fulger, a unei căsătorii eșuate, a unei maternități dificile. Laura B., o femeie foarte inteligentă, de vârstă mijlocie, cu o existență burgheză de care fiicei ei îi e rușine, se întreabă dacă viața aceasta, care seamănă cu aceea a unui pește într‑un acvariu, mai merită trăită. Ceea ce descoperă ea treptat este că, în această toamnă indiană a vieţii ei, mai sunt posibile iubirea, senzualitatea dezlănțuită și pasiunea extremă.

    În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006) şi Alternaştere (2011, în curs de traducere la Univers), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.


  • img-book

    Câteva familii prietene locuiesc la periferia metropolei Buenos Aires, într-un cartier select şi închis, unde se intră numai pe baza cartelei magnetice de identificare. Case impunătoare cu piscine, iarbă verde, tufişuri tăiate perfect şi straturi de flori întreţinute de peisagişti: pare imaginea unei lumi ideale, strălucitoare ca în reclame. Dar este doar o iluzie, pentru că şi în această lume perfectă se insinuează tragedia, abuzul şi disperarea, iar criza economică face ravagii şi schimbă destine. Văduvele de joi seara, “o analiză nemiloasă a unui microcosmos social aflat într-un proces de decadenţă accelerat” (José Saramago)este un roman captivant ca o partidă de şah, în care fiecare mutare a unei piese precipită finalul.


  • img-book

    Simfonie în alb vorbeşte despre drama plină de diezuri şi bemoluri a celor două personaje centrale, surorile Maria Ines şi Clarice. Reîntâlnindu-se după mulţi ani, femeile sunt puse faţă în faţă cu anii copilăriei şi ai tinereţii, cititorul descoperind, în umbrele care au devenit în prezent, indicii ale durerilor şi ale alegerilor nefericite din trecut. Cu o eleganţă şi o muzicalitate ale frazei demne de o pasionată de flaut şi jazz, Adrianei Lisboa îi reuşesc admirabile volute printre planuri temporale, fire narative şi tablourile vivante ale personajelor. La povestea ratărilor Mariei Ines şi ale lui Clarice iau parte părinţii (o mamă bolnavă şi un tată alcoolic), bărbaţii cu care s-au căsătorit şi cei pe care i-au iubit, dar şi secvenţe sugestive din istoria bulversată a Braziliei, desfăşurate de-a lungul unei întregi generaţii. Cu voce sigură, Adriana Lisboa amestecă deziluzii, crime, mistere („a cui e mâna care atinge corpul fetei goale?” e o întrebare care va bântui mintea cititorului), pasiuni tulburătoare, conflicte familiale, dar şi imagini şi simboluri de o serenitate contagioasă.


  • img-book

  • img-book

    „În Fata tăcută, Kasper Krone, clovnul cu auz suprasensibil, urmărit pentru evaziune fiscală, pornea în aventura salvării unor copii charismatici; în Copiii paznicilor de elefanţi, acţiunea, cu nimic mai puţin palpitantă, porneşte de la o căutare similară, dar în plan invers: trei fraţi minori încearcă să‑şi salveze părinţii de tentaţia răului. Peter, eroul de 14 ani, un fel de Prâslea dintr‑un basm pe care îl povesteşte cu simplitate şi haz, cartea fiind scrisă din perspectiva sa (la persoana întâi, cu adresare directă cititorului, care e implicat ca partener de dialog), descoperă că, în parohia de ţară de pe insula fericită unde îşi petrece copilăria, părinţii săi nu sunt defel fiinţele desăvârşite pe care şi le închipuise. Ci doar nişte nepricepuţi paznici de elefanţi”. Grete Tartler, în Prefaţă

    Carte recomandată de booktopia.ro


  • img-book

    Paradis cu halate albe. Într-o lume magrittiană, Marie-Jeanne Urech construieşte personaje kafkiene, hotărâte să-şi atingă scopul, dar încurcându-se în traseele labirintice. Nebunia devine realitatea cea mai curată, clinica e însuși paradisul, iar accesoriile nu întârzie să apară: dispariția copiilor, un plic misterios și o căutare plină de aventuri.


  • img-book

    Cel de-al treilea roman al prozatorului american John Wray, Lowboy, stă mărturie pentru întoarcerea către experimentalismul de factură modernistă, accentuată în prima decadă a secolului XXI. Personajul principal, Will Heller, poreclit Lowboy, este un adolescent schizofrenic, prins în labirintul urban al metroului new-yorkez, a cărui hartă romanul o „desenează” cu precizie joyceană. Flux al unei conștiințe confuze, întrerupt de capitole alerte inspirate de literatura de investigație, Lowboy alternează planul subconștientului cu acela al realului într-o „expediție” de o zi pentru salvarea imaginară a unei lumi condamnate la extincție prin încălzirea globală. Anagramele, acrostihurile, palindromurile şi codurile cifrate, ca și capitolele în care logica și punctuația suferă, într-o redare veridică a monologului interior dintr-o minte deranjată, constituie jocuri lingvistice menite să vină în sprijinul construcției alterității personajului în raport cu lumea.


    Lowboy de John Wray 29,90 lei
  • img-book

    Înainte de a pleca din Montréal, tânăra Sara nu‑și pune prea multe întrebări în privința originii și a identității sale. Dar mutarea ei în Ierusalim, unde studiază arheologia, schimbă totul. Născută dintr‑o mamă musulmană și un tată evreu, cum ar putea să reconcilieze cele două aspecte atât de opuse ale originii ei? Sara încearcă să se adapteze, se împrietenește cu Samira, o fată musulmană, cu Tamar, o tânără evreică; dar nu se simte în largul ei în nici un grup. La un moment dat, Sara dispare brusc, fără urmă, iar tatăl ei sosește în Ierusalim, alarmat de faptul că ancheta declanșată de dispariția fetei nu face nici un progres.

     


  • img-book

    Incendiul care cuprinde o clădire pariziană îi tulbură domnului Mulder plimbarea de seară şi întreaga rutină a vieţii, fiindcă se alege cu un neaşteptat tovarăş: un câine care‑i devine călăuză printr‑o lume până atunci necunoscută, ajutându‑l să descopere o umanitate nouă, cu nenorocirile, dar şi cu farmecul ei, dar şi să se redescopere pe sine, într‑un roman care pictează un tablou social plin de ironie şi duioşie deopotrivă.

    Adriaan van Dis (n. 1946) a debutat în 1983 cu nuvela Nathan Sid, premiată pentru debutul cu cele mai mari vânzări. În 1988 a apărut romanul Zilver (Argint). La începutul anilor nouăzeci, autorul a scris în special jurnale de călătorie. În 1994 a apărut Indische duinen (Dunele indoneziene), premiată cu Gouden Uil (1995) şi premiul cititorilor cotidianului Trouw. Romanul a fost nominalizat pentru premiile Libris, AKO şi Aristeion. În 1999 a publicat romanul Dubbelliefde (O dragoste dublă). În 2002 a apărut romanul în tablouri Familieziek (Bolnav de familie). În 2004 autorul a scris eseul Onder het zink. Un abécédaire de Paris (Acoperit de zinc. Un abecedar al Parisului) pentru Săptămâna Cărţii, un eveniment renumit din Țările de Jos.


  • img-book

    Secrete din trecut, o iubire care nu ţine seama de diferenţele de clasă şi statut social, uciderea unui bărbat de către fiica sa: ca şi cum toate acestea nu ar fi suficient de neobişnuite, naratorul lor este câinele Serafín. În miezul acestei cărţi stranii şi întunecate se află o străveche credinţă paraguayană despre Copilul-peşte, o făptură care îi călăuzeşte pe înecaţi pe fundul apei şi le ia în grijă sufletele.


  • img-book

     Probabil că toţi oamenii visează să se întoarcă în vremea propriei tinereţi sau a copilăriei. Dar poate oare cineva să se întoarcă în trecut, prin forţa memoriei şi a imaginilor? Unde ai fost este o carte a lumilor paralele: peste un prezent în care trăieşte personajul adult Ruud se suprapune un timp al copilăriei, luminos ca într‑o fotografie supraexpusă, un trecut în care tânjeşte să se întoarcă şi în care ar vrea să rămână. O soră psihanalistă, o iubită care îi oferă un „brevet de amant“, o mamă dispărută în apartamentul căreia începe călătoria în timp, muzicieni, scamatori şi obiecte vechi investite: aceasta este lumea extraordinară a romanului Unde ai fost, o carte ludică, plină de magie cuvintelor şi a imaginilor, dar la fel de serioasă precum În căutarea timpului pierdut.


    Unde ai fost de K. Schippers 21,00 lei
  • img-book

    Perechi în formare este romanul unei iubiri ai cărei protagoniști, despărțiți timp de șaisprezece ani, ajung să se regăsească în împrejurări dramatice. Andreas Lüscher este un psiholog care încearcă să păstreze o distanță profesionistă față de pacienții săi. Dar când destinul i-o aduce în cale pe Meret, fosta lui iubire din tinerețe, bărbatul descoperă cât de fragile și imperfecte sunt cuvintele atunci când încearcă să refacă o legătură pierdută, acum mai puternică decât a fost vreodată.


  • img-book

    În cel mai recent roman al lui José Manuel Fajardo, Numele meu este Jamaica (2010) un bărbat şi o femeie, profesori universitari care se cunosc demult, se întâlnesc cu ocazia unui congres la Tel Aviv şi petrec pentru prima oară o noapte împreună. Cu această poveste aparent frivolă începe un labirint de aluzii literare şi de referinţe istorice, în momentul în care bărbatul, Santiago Boroní, îşi declară răspicat o nouă identitate, afirmând că se numeşte Jamaica şi că este evreu. Relatare a unei crize existenţiale profunde, provocate de doliu, romanul este în egală măsură o meditaţie despre contradicţiile societăţii moderne, despre sacrificiu, intoleranţă şi libertate.


  • img-book

    Într-o casă de toleranţă mascată sub imaginea unei clinici medicale, are loc o crimă. Secretarul preşedintelui republicii, un obişnuit al locului, este găsit mort. Fortunata, femeia care se ocupase de plăcerile fine ale demnitarului, chiar înainte ca acesta să moară, dispare, dar locul ei este ocupat de fratele geamăn, Aniceto. Ca şi cum o crimă într-un bordel nu ar fi fost suficientă, tot aici au loc şi numeroase întâlniri secrete, iar directorul este un om de ştiinţă obsedat de fanteziile sexuale ale femeilor. Imediat începe o investigaţie a crimei, dar lucrurile degenerează; inspectorul delegat să se ocupe de caz este el însuşi un apropiat al Casei Schimburilor şi, după ce întâlneşte un posibil vinovat, începe o competiţie în care nu descoperirea criminalului este centrul de interes, ci compararea puterii de seducţie a fiecăruia. Bărbatul din stânga este o poveste care, în buna tradiţie a lui Alberto Mussa, îşi poartă cititorul prin numeroase labirinturi narative, lăsând pentru final plăcerea revelaţiei semnificaţiei.


  • img-book

    Pe marginea unui lac din regiunea munților Laurentides, într-o pădure aproape neatinsă de civilizație, mai multe personaje trăiesc frământări, drame, încântări, amoruri efemere, pasiuni puternice. Lila Szach, păstrătoarea unui secret care o apasă de zeci de ani, este cea mai veche locuitoare a acestui paradis verde amenințat de prădători umani. Claire se inspiră din viața celorlalți pentru a scrie scenarii de film și se neliniștește văzând cum ultimul ei scenariu face o irupție primejdioasă în realitate; tânăra Violette încearcă să-și vindece prin scris rănile invizibile; iar băiețelul Jérémie, în urma morții clinice, a căpătat însușirea de a avea fulgurante viziuni ale viitorului și percepții inexplicabile.


  • img-book

    „Descris de criticii europeni ca un roman postmodern, Fata tăcută a fost comparată cu cărţile lui John Barth şi Thomas Pynchon pentru jocul cu detaliile şi firul narativ plin de dislocări (…). Paginile sale sunt pline de referinţe despre teologie, muzică, filosofie, cultura pop şi ştiinţă.“The Times „Un roman ca Fata tăcută, în care se întrepătrund ştiinţa, erudiţia şi revelaţiile, putea fi scris numai de Høeg.“Publishers Weekly


    Fata tăcută de Peter Høeg 44,99 lei
  • img-book

    În Enigma lui Qaf, Alberto Mussa aduce în scenă o mulţime de referinţe filosofice, mitologice şi literare şi le combină într-o poveste alegorică despre originea limbajului şi a civilizaţiei. În centrul poveştii evoluează figura poetului al-Ghatash, autorul ficţional al “celei de-a Opta Ode Suspendate”. Poetul străbate deşertul, luptându-se cu fiarele sălbatice, cu duşmanii din triburile rivale şi cu puterea farmecelor, în căutarea unei femei pe care o iubeşte, dar pe care nu a văzut-o niciodată.


  • img-book

    Inima mea e sora lui Dumnezeu, romanul care i-a adus lui Raimundo Carrero Premiul São Paulo pentru literatură, îşi are originea într-un fapt divers citit de autor într-un ziar. Tânăra Camila, protagonista romanului, îl întâlneşte pe Leonardo, cântăreţ la saxofon şi pastor al unei secte numite Soldaţii Patriei lui Hristos, şi intră în jocul imoral al acestuia, pretinzând că a fost răpită şi cerând ca părinţii ei să plătească o răscumpărare. Lucrurile devin din ce în ce mai stranii atunci când povestea se desface în fire narative care implică mai multe personaje feminine enigmatice.


  • img-book

    Când o tânără kurdă este rănită, în autogara din Ankara, de un glonţ rătăcit, un scriitor celebru se hotărăşte brusc să pornească pe urma poveştii ei. Drumul, care îl poartă prin satele Anatoliei, înseamnă totodată o regăsire a sinelui, a amintirilor şi idealurilor, dar mai ales a puterii scrisului: cuvântul pierdut. O călătorie simultană o duce pe soţia sa, celebră specialistă în biologie, preocupată de etica științei, spre Vest, în Norvegia, unde trăieşte singurul lor fiu. Se despart drumurile lor din ce în ce mai mult, aşa cum cred la început, sau, dimpotrivă, depărtarea îi va aduce mai aproape? Cuvântul pierdut ne înfăţişează lumea violentă a Turciei, sensibila şi ocolita problemă a kurzilor, dar şi suferinţele individuale ale eroilor şi lupta lor pentru a‑şi păstra speranţele umaniste.


  • img-book

    În garajul unei clădiri din Lisabona, un pian negru cântă singur, fără să fie atins de degetele cuiva, iar muzica lui ajunge până în
    Africa. Sau, cel puţin, astfel i se relatează publicului povestea formării unui grup muzical compus din cinci tinere femei: Solange, o studentă de nouăsprezece ani, vizitată adesea de „zeul micii poezii“; surorile Nani și Maria Luísa Alcides, soprane cu formaţie clasică; Madalena, „The African Lady“, cea mai tulburătoare voce a grupului, capabilă de extraordinare modulaţii de jazz şi blues; şi, nu în ultimul rând, ambiţioasa Gisela Batista. Dar cât de mult trebuie să sacrifice fiecare pentru a atinge faima?
    După douăzeci şi unu de ani, Solange, vocea narativă a romanului, ne dezvăluie teribilul secret care a dus la destrămarea grupului.


  • img-book

    Un călător mânat de ultima sa speranţă descoperă un oraş‑fantomă într‑un deşert din Australia Occidentală, o misterioasă fundaţie în care totul îşi schimbă sensul: dorinţele, amintirile, temerile, nevoia oamenilor de a iubi şi de a fi iubiţi. Fundaţia aceasta, despre care călătorul va descoperi că are filiale pe toată planeta, este pe cale să revoluţioneze lumea. Dar totul depinde de inventarea unui nou limbaj care să poată descrie Alternaşterea.


  • img-book

    Într-o staţie de metrou din Rio de Janeiro, orașul în care trăiesc amândoi, Haruki și Celina se întâlnesc din întâmplare și după puţin timp hotărăsc să călătorească împreună în Japonia pentru a vizita Rakushisha, cabana în care a locuit faimosul poet din secolul al XVII-lea, Matsuo Bashō: „Un vechi poet din Japonia. Nimic interesant, în mod special, pentru Haruki: doar în măsura în care tot ce o interesa pe
    femeia aceea era mai urgent decât foamea, decât setea, decât somnul, decât catastrofele naturale, globale, planetare, interplanetare, cosmice. Mica sa catastrofă particulară“.

    Născută în Rio de Janeiro în 1970, Adriana Lisboa a făcut studii de muzică și literatură. A profesat o vreme în domeniul muzicii, a lucrat ca traducător de ficţiune, dar adevărata ei vocaţie a fost dintotdeauna scrisul. În 1991 și-a publicat primul roman, Os fios da memória (Firele memoriei), iar în 2001, Simfonie în alb a primit prestigiosul premiu pentru literatură José Saramago. Au urmat mai multe romane (Rakushisha, Azul-Corvo, Hanói), care i-au adus Adrianei Lisboa o reputaţie consolidată cu fiecare titlu publicat. Cărţile ei au
    fost traduse în douăsprezece ţări.


    Rakushisha de Adriana Lisboa 16,90 lei
  • img-book

    Satiră a unei lumi a muncii care uniformizează și depersonalizează oamenii, Sindromul capului care cade îl are în prim‑plan pe un mărunt angajat care refuză să‑și piardă identitatea. Confruntarea lui cu uriașul mecanism – unde ierarhiile sunt stricte, iar criza justifică totul – dă naștere unor situaţii deopotrivă absurde și comice.


  • img-book

    „Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară,
    dar străină viitorului. Străină, mai ales, speranțelor care, spre propria‑i uimire, își mai găsesc adăpost
    în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi, ci mai degrabă fiindcă dorința de
    a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască
    într‑un colț al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de culoarea nopții care
    nu i se mai potrivește și pe care n‑o va mai purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în
    fundul unui dulap, protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“ (Portretul reginei).