Author avatar
Romain Gary (Émile Ajar)

Pe numele său adevărat Roman Kacew, Romain Gary s-a născut în 1924 la Vilnius, în Lituania, unde şi-a petrecut prima parte a copilăriei. A studiat Dreptul la Paris şi a învăţat să piloteze avioane în cadrul Forţei Aeriene Franceze. În cel de-al Doilea Război Mondial a luptat alături de trupele franceze în Europa şi în Africa de Nord, devenind apoi un diplomat şi un scriitor de succes. Este cunoscut publicului român pentru cărţile Clar de femeie, Ai toată viaţa înainte şi Groapa bunei speranţe, primul său roman, publicat în 1945 Gary a reuşit să înşele vigilenţa criticilor şi a cititorilor, fiind singurul scriitor nominalizat la Premiul Goncourt de două ori. După ce în 1956 a primit premiul pentru romanul Les racines du ciel (Rădăcinile cerului), Academia Goncourt i-a oferit din nou premiul, în 1975, pentru Ai toată viaţa înainte, publicat sub pseudonimul Émile Ajar. La decernarea premiilor, Gary a privit din sală cum vărul său, care s-a prezentat drept Ajar, a primit premiul. Semnul identităţii dintre Gary şi Ajar a fost pus abia după ce scriitorul s-a sinucis, în decembrie 1980.

Cărți scrise de Romain Gary (Émile Ajar)
Alți autori