Author avatar
Miruna Ioani

Miruna Ioani e blonda care scrie zilnic pe SiBlondeleGandesc.ro. A început blogul în 2007. De scris, scrie mai demult. Oficial, e medic dentist, mama lui Tudor şi soţia lui Horaţiu, nu neapărat în ordinea asta. La un moment dat, a fost beauty editor la revista ELLE vreme de vreun an şi jumătate. Și gândurile ei de mulţumire se îndreaptă spre toate originile acelei şanse de a fi fost o vreme jurnalist. Nu crede că ar fi putut trăi fericită viaţa asta dacă ar fi trebuit să se întrebe mereu  „cum ar fi fost dacă…“.

Apoi, s‑a mutat din ţară şi a fost medic dentist pentru guri străine. Dar nu acesta e motivul pentru care a plecat de‑acasă. „I am a heart‑emigrant“, aşa le spunea tuturor celor care o întrebau ce caută în Anglia.

În august 2014 s‑a şi măritat cu motivul pentru care a emigrat, brunetul cu păr creţ, iubirea vieţii ei. Au împreună un băiat pe care au decis să‑l crească acasă. Aşa că, în primăvara lui 2016, a scris cel mai citit articol de pe blogul personal: De ce ne‑am întors în România.

Credit foto: Cristina Nichitus Roncea

Cărți scrise de Miruna Ioani
Alți autori